Sub președintele anterior al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, negociatorii comerciali de la Bruxelles se aflau într-o listă de negocieri, încheind sau semnând pacte de referință cu Canada, Japonia, Vietnam, Singapore și Mexic.
Asta pare acum o amintire îndepărtată pentru cel mai mare bloc comercial din lume – agenda de liber schimb a UE pare să se epuizeze.
Efectuarea de tranzacții comerciale nu mai înseamnă doar favorizara producătorilor de automobile germani și a fermierilor francezi – ceea ce a fost deja suficient de provocator, notează Politico.
Oficialii comerciali ai UE trebuie acum să-i mulțumească pe influenții activiști climatici, pe liderii sindicali și pe apărătorii drepturilor omului – și asta înainte ca aceștia să înceapă chiar să negocieze tarifele și cotele pe sub masă.
Protecționism
Litania în creștere a obiecțiilor publice față de comerț înseamnă că Parlamentul European și capitalele UE nu mai sunt dispuse să semneze acorduri pe care Comisia le-a încheiat cu parteneri “incorecți politic”, precum China și Brazilia. În mai, UE a blocat ratificarea tratatului comercial cu China.
Cu siguranță, aventurismul global din epoca Juncker, cu o mentalitate liberală, nu mai este o prioritate.
Din ce în ce mai mult, țările europene semnalează o cale mai protecționistă privind strategiilor de apărare comercială, producție, autonomie strategică în tehnologiile cheie și blocarea importurilor din țări cu standarde de mediu și muncă scăzute.
Totuși, una din competențele de bază ale Comisiei Europene este de a încheia acorduri în numele celor 27 de țări membre, dar a făcut-o peste guvernele naționale – lucru care nu mai poate funcționa acum.
Dar chiar dacă Comisia câștigă această luptă pentru putere, ea trebuie totuși să înfrunte Parlamentul European.
Comisia pentru comerț a Parlamentului a indicat că va vota imediat respingerea unor acorduri majore, cum ar fi cel de liber schimb cu blocul latino-american Mercosur și acordul de(alte) investiții cu China, dacă acestea sunt prezentate în formele lor actuale.
Și chiar Comisia Europeană însăși – de mult cunoscută pentru angajamentul său ideologic față de liberul schimb – schimbă viteza.
În ciuda a 85% din creșterea economică așteptată să vină din afara blocului, executivul UE se uită din ce în ce mai mult în interiorul strategiei sale comerciale post-pandemice.
Sentimentul anti-comerț
Sentimentul anti-comerț nu este nou. Într-un discurs ținut la Singapore în 2010, comisarul pentru comerț de atunci, Karel De Gucht, l-a citat de istoricul britanic Thomas Macaulay, care cu aproape două secole în urmă se plânsese că „liberul schimb, una dintre cele mai mari binecuvântări pe care un guvern le poate conferi unui popor, este nepopular în aproape fiecare țară. ”
Și asta chiar înainte ca De Gucht să lanseze negocieri cu SUA în 2013 cu privire la Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții (TTIP), care a fost salutat de susținătorii drept cel mai mare acord comercial bilateral realizat vreodată.
Dar mega-acordul potential a stârnit temeri că produsele alimentare, de exemplu carnea de vită și pui tratată cu hormoni și produse chimice, ar inunda piața europeană sau, mai general, ar submina reglementările europene.
Au urmat proteste în toate capitalele europene, iar politicienii au ținut seama de ele.
Negocierile TTIP s-au încheiat oficial în 2016, când președintele SUA, Donald Trump, le-a abandonat, dar au schimbat modul de gestionare a politicii comerciale de către UE.
Pentru a renunța la imaginea tranzacțiilor închise în camera din spate, Bruxelles-ul a promis mai multă transparență în timpul negocierilor sale comerciale. (Ca parte a acestui fapt, se evită chiar acronimele “toxice”, precum TTIP și CETA, așa cum era cunoscut acordul UE-Canada.)
Societatea civilă și politica au pus stăpânire fermă asupra încheierii de acorduri comerciale cu UE.
În plus, pandemia de coronavirus a dat o altă lovitură credinței blocului în comerțul liber.
Presiunea asupra lanțurilor de aprovizionare a întărithttps://www.politico.eu/article/europe-trade-wants-strategic-autonomy-decide-what-means/ argumentele susținătorilor independenței strategice europene, apărării comerciale privind dependența de China și diversificării lanțurilor de aprovizionare. Într-o lume în care importurile de bunuri cruciale ar putea fi întrerupte peste noapte, UE ar trebui să devină mai autosuficientă.
