Congresul SUA se pregătește să impună sancțiuni punitive severe pentru o serie de companii europene implicate în conducta Nord Stream 2, încă neterminată dintre Rusia și Germania. Această decizie a provocat o furtună de critici și chiar amenințarea contra-sancțiunilor din partea unor legiuitori din Berlin. În parte, reacția reflectă o percepție a ipocriziei americane, deoarece anul acesta Statele Unite au devenit cel mai mare importator mondial de țiței rusesc, cumpărând peste 12% din exporturile Moscovei.
În prima jumătate a acestui an, SUA au cumpărat șaizeci și opt de milioane de barili sau 9,3 milioane de tone de țiței rusesc, cea mai mare cantitate din cel puțin șaisprezece ani. Aceasta plasează Statele Unite între Olanda și Malta ca al doilea cel mai mare importator de petrol rusesc în ansamblu, dar aceste două țări importă în principal pentru tranzit. America importă pentru rafinare și utilizare și, prin urmare, este numărul unu în rândul consumatorilor străini de petrol din Rusia. Motivul este că o serie de rafinării de pe coasta Golfului Texas și Louisiana au unități de cracare catalitică concepute pentru a procesa țițeiul foarte greu și cu conținut ridicat de sulf produs în Venezuela, pe care în prezent administrația Trump nu îl acceptă, ca parte a sancțiunilor asupra regimului din Caracas.
Din motive de preț și transport, rafinăriile au ales să cumpere țiței greu rusesc ca înlocuitor, fără a lua în considerare contextul mai larg al relațiilor ruso-americane, darămite pentru gama de sancțiuni legale ale SUA asupra Moscovei. La urma urmei,comentează National Interest, dacă este greșit – chiar rău – ca europenii să trimită euro în Rusia pentru a obține hidrocarburi sub formă de gaz natural, atunci de ce este corect ca americanii să trimită dolari în Rusia pentru a obține hidrocarburi sub formă de țiței, mai ales că există alte surse? Relația transatlantică trece printr-o perioadă de tensiune considerabilă, în special în relațiile SUA cu Germania. Astăzi, elitele politice germane și americane, inclusiv Congresul și Bundestagul, nu se mai bucură de legăturile profunde și deseori personale care au legat cele două țări în timpul Războiului Rece.
De prea multe ori, există pur și simplu un dialog al surzilor între Washington și Berlin, exacerbat de angajamentul german – împărțit pe tot spectrul politic – de a menține o relație de cooperare de lucru cu Moscova. Dacă Statele Unite doresc să conducă prin exemplu, mai degrabă decât prin intimidare, atunci soluția la problema hidrocarburilor din Rusia este evidentă: Congresul ar trebui să adopte o legislație aplicabilă firmelor americane similară cu cea pe care o impune europenilor și să impună sancțiuni financiare retroactive companiilor care aduc milioane de tone de țiței rusesc în America. Apoi, SUA poate privi dincolo de Atlantic fără complexe.
