Cauta

Routerul Internet, umătoarea victimă a crizei de cipuri

Furnizorii de Internet în bandă largă se confruntă cu întârzieri de peste un an la comenzile pentru routere din cauza penuriei globale de semiconductoare care afectează lanțurile de aprovizionare și, totodată, milioanele de utilizatori care continuă să lucreze de acasă.

Potrivit Bloomberg, furnizorii de Internet au de aşteptat chiar şi 60 de săptămâni până când vor fi primit routerele comandate, dublu faţă de perioadele anterioare. Aceste întreruperi de aprovizionare, cauzate de închiderea unor fabrici în urmă cu un an, datorită pandemiei de coronaviarus, au fost agravate de o explozie a cererii pentru routere mai performante pentru acasă, explică Karsten Gewecke, director pentru Europa la producătorul taiwanez Zyxel Communications Corp. Din ianuarie, Zyxel a cerut clienţilor să facă comenzi cu un an în avans, pentru că perioada de aşteptare pentru componente precum cipuri de la Broadcom Inc. s-a dublat. Furnizor major de routere, Zyxel are clienți în toată lumea, inclusiv companiile de  telecomunicații Telenor ASA din Norvegia şi Zen Internet din Marea Britanie. De asemenea, producătorul american de echipamente de reţea Adtran, care în ultima perioadă a cucerit o parte din cota grupului chinez Huawei Technologies în Europa, şi-a avertizat  clienţii că vor apărea întârzieri la livrări. Adtran și-a extins facilitățile de depozitare în Marea Britanie, dublând stocurile pentru a evita problemele. Niciun operator nu a rămas fără routere încă, dar lanțurile de aprovizionare vor fi “tensionate în următoarele șase luni”, a avertizat Karsten Gewecke: „Am fost foarte aproape de limită de câteva ori. Este posibil ca situaţia să se repete”.

“Împingem un bulgăre de zăpadă”

În plus, chiar și livrările recente n-au putut să evite reducerile comerciale mondiale: săptămâna trecută, routerele Zyxel erau la bordul navei Ever Given care a rămas blocată în Canalul Suez. Problemele Zyxel au început în urmă cu un an când uzina lor de la Wuxi, China, a fost închisă timp de o lună din cauza Covid-19. Între timp, producţia a fost reluată dar livrările au fost limitate iar costurile cu shippingul au crescut de zece ori faţă de nivelul anterior pe măsură ce exportatorii se grăbesc să concureze pentru spaţiu la bordul navelor cu echipamentele medicale şi de protecţie. Deși fabricile chineze au reluat activitatea, a apărut o criză mondială de cipuri, din cauza problemelor de aprovizionare cu componente precum wafere de silicon sau a evaluărilor eronate cu privire la ofertă.”Este un fenomen de tip bulgăre de zăpadă pe care îl împingem în faţă iar între timp situaţia s-a înrăutăţit. Atunci când vorbesc cu unii furnizori de cipuri, unii îmi spun că au ajuns la un grad de rezervare de 300% pentru capacităţilor lor”, spune Gewecke. Dacă producătorii de semiconductori nu mai au capacităţi de rezervă, livrările pentru echipamentele mai puţin profitabile sunt puse la coada listei, deoarece routerele de Internet oferă marje de profit mai mici comparativ cu smartphone-urile şi computerele.

Ultimele stiri

  • De ce continuă să moară elitele lui Putin?
  • Reforma serviciilor de informații din SUA sau lupta lui Donald Trump cu ”deep state” (II)
  • Imagini incredibile! O furtună puternică a făcut prăpăd în Sinaia. Vijelia a luat pe sus acoperișuri și a doborât mai mulți copaci – FOTO/VIDEO
  • COTAR acuză: ASF închide ochii în fața unui nou faliment pe piața polițelor RCA, iar ANAF controlează doar firmele care au capital românesc
  • „Pe drumul gustului”, o declarație de război împotriva prostituării televiziunii culinare
  • În 2025, unii mai poartă mască, iar alții încă trimit pornache pe whatsapp
  • La 15 ani, un elev clujean uimește lumea științifică cu o stație care „analizează atmosfera”. Performanțele l-au recomandat pentru campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • PE relaxează regulile privind stocurile de gaze. Ion Sterian: „Este un lucru bun pentru România”
  • Detoxifierea hormonală: Ce înseamnă și de ce este tot mai populară în rândul femeilor?
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „A venit vremea ca românii să-și revendice suveranitatea, să-și decidă singuri viitorul”
  • Exit mobile version