AcasăAfaceriRevine turismul, cresc tarifele. Europenii și americanii se întorc în Orașul Luminilor

Revine turismul, cresc tarifele. Europenii și americanii se întorc în Orașul Luminilor

Turismul la Paris își revine pe măsură ce vizitatorii europeni și americani se întorc pentru a admira atracțiile capitalei franceze după doi ani de blocaje și restricții legate de Covid.

Orașul este a doua cea mai căutată destinație la nivel mondial în acest an, după Londra, a declarat compania de rezervări Trivago. Acest lucru a dus la creșterea constantă a tarifelor și a gradului de ocupare a camerelor de hotel de la începutul anului.

Prețul mediu al unui hotel din Paris a fost de aproximativ 173 de euro (252 de dolari) în ultima săptămână din aprilie, o creștere de 17% față de aceeași perioadă din 2019 și o creștere și mai accentuată față de începutul anului, potrivit firmei de cercetare turistică MKG Consulting.

Parisul este în mod tradițional unul dintre cele mai vizitate orașe din lume și, înainte de Covid, cheltuielile legate de turism reprezentau peste 7 % din economia Franței, conform Orgnizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

După ce țara a renunțat luna aceasta la unele dintre ultimele cerințe privind purtarea măștii, creșterea numărului de vizitatori ar trebui să se accelereze, a estimat Jean-Bernard Falco, fondatorul grupului de industrie hotelieră și turistică Atop.

Boom-ul turismului s-a impus doar în ultimele câteva săptămâni, cu veniturile hoteliere actuale în creștere cu 20% și ocuparea la egalitate cu prima jumătate a lunii mai 2019, la aproximativ 80-90%.

Pentru acest an, Accor, cel mai mare grup hotelier din Franța, se aștepta la o “îmbunătățire continuă a veniturilor per cameră disponibilă la Paris”, cu un salt major din aprilie.

Căutările de hoteluri pentru Paris în prima jumătate a lunii mai au crescut cu 60% față de 2019, datorită fluxului de turiși europeni și americani – ultimii bucurându-se de efectele unui euro mai slab, care a scăzut cu aproximativ 7% în 2022 față de dolar.

Alte orașe mari, cum ar fi Londra, înregistrează, de asemenea, o revenire la activitatea pre-pandemică și se pregătesc pentru o creștere mare a vizitatorilor.

author avatar
Radu Jacotă
299 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Ce scandează fermierii din Polonia: „Putin, fă ordine în Ucraina, la Bruxelles şi în guvernul nostru!”

Protestele fermierilor din Polonia mai au puţin şi scapă de sub control. S-a ajuns deja ca autorităţile să-l acuze pe unul dintre manifestanţi de...

Tânăr oprit în trafic, pentru un control. Drogat, fără permis și cu numere false la mașină/Ce a urmat

Un bărbat de 21 de ani a intrat în vizorul polițiștilor din Alba. Totul, după ce mașina pe care o conducea tânărul a fost...