AcasăAfaceriProducătorii de Armagnac, striviți de taxele americane

Producătorii de Armagnac, striviți de taxele americane

Château de Laubade, în sud-vestul Franței, este o emblemă pentru exporturile de Armagnac, “fratele mai mic al” coniacului –  deși merită aceeași atenție. Producătorii regretă faptul că au fost „luați ostatici” într-un conflict privind ajutorul public acordat companiilor aeriene Boeing și Airbus, care s-a lăsat cu taxe împovărătoare între SUA și UE, inclusiv asupra băuturilor alcoolice, un plus de  25%.

„Suntem îngrijorați, Statele Unite sunt prima noastră piață, care reprezintă 35% din vânzările noastre”, spune François Laura, managerul acestei proprietăți de familie, situată în regiunea Bas Armagnac. „Diplomația trebuie să ne scoată din această dispută care nu ne privește, suntem victime colaterale”, pledează Olivier Goujon, directorul Oficiului Național Interprofesional din Armagnac (BNIA). Organizația are  sediul în Eauze, un mic oraș gascon, unde se găsește prima mențiune despre armagnac, într-un document din 1310 care înalță cele 40 de virtuți ale sale. Din 12 ianuarie, într-una dintre ultimele runde ale administrației Trump, Statele Unite au impus o nouă taxă care, de exemplu, face ca prețul unei sticle de armagnac să sară de la 100 la 125 de dolari. Cele șapte beciuri de la Château de Laubade, care exportă în 50 de țări, conțin în jur de 2.500 de butoaie de 400 de litri de armagnac de toate vârstele. Bijuteria colecției este un vintage din 1888.

Castelul în stil normand, construit în secolul al XIX-lea, este înconjurat de 100 de hectare de viță de vie, în special Baco, soiul de struguri emblematic al denumirii, foarte rezistent. Cinci milioane de sticle din această băutură artizanală, de culoare chihlimbar, de cel puțin 40 de grade, sunt vândute în fiecare an în Franța, potrivit AFP. Exporturile s-au triplat în trei ani. În Statele Unite, comercianții și distribuitorii s-au confruntat, de asemenea, cu suprataxa. Actorii din sector încearcă să împărtășească pierderea de marjă, astfel încât prețul pentru consumatori să nu fie prea afectat. „Sperăm că venirea la putere a lui Joe Biden va face posibilă schimbarea situației”, a adăugat François Laura.La 17 ianuarie, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a cerut un moratoriu pentru suprataxe la produsele franceze, sprijinit de lobby-ul producătorilor de armagnac și cognac. Producția de armagnac necesită timp și răbdare. Un Armagnac distilat în decembrie 2020 va fi comercializat numai între 2026 sau 2035.

author avatar
Radu Jacotă Redactor