Cauta

Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare

Rata dobânzii cerută de investitori pentru a deține datorie publică franceză s-a stabilit la același nivel cu cea necesară pentru datoria publică italiană

În timp ce Franța este parțial blocată de mobilizarea sindicatelor împotriva proiectelor bugetare și încă nu are un guvern cu puteri depline, joi a avut loc o premieră istorică pe piețele financiare.

Pentru prima dată, rata obligațiunilor de stat rambursabile la 10 ani a fost de 3,475% atât pentru Franța, cât și pentru Italia.

Cu alte cuvinte, rata dobânzii cerută de investitori pentru a deține datorie publică franceză s-a stabilit la același nivel cu cea necesară pentru datoria publică italiană, relatează Le Monde. În ochii investitorilor, Italia devine la fel de credibilă ca Franța.

În 2011 și 2012, Italia era considerată atât de instabilă și de puțin fiabilă din punct de vedere financiar și politic, încât se cerea o primă de până la 400 de puncte de bază (4 %) peste rata franceză. Când Franța plătea 3% pe an, Italia trebuia să plătească 7%. Această „primă de risc” a ajuns la 180 de puncte de bază în octombrie 2022. De atunci, a scăzut treptat, până când a ajuns la zero joi.

Ratele la care Trezoreria plasează datoria săptămânal fiind foarte apropiate de cele practicate de piețe, Franța ar trebui să plătească acum la fel de mult ca Italia pentru a se îndatora. Poate chiar mai mult în curând, dacă tendința se menține.

Dispariția „primei de risc” aplicate Italiei în comparație cu Franța se datorează în parte credibilității redobândite de Roma pe piețe. De la apogeul epidemiei de Covid-19, guvernul condusă de Giorgia Meloni și-a redus semnificativ deficitul public.

În schimb, crizele politice repetate din Franța și incertitudinea persistentă în jurul eforturilor bugetare viitoare îngrijorează lumea financiară.

Dovadă în acest sens este sancțiunea aplicată de Fitch, prima dintre cele trei mari agenții mondiale de rating care a retrogradat Franța de la „dublu A” la A +, față de AA- anterior. În analiza sa, Fitch consideră că nu mai există un orizont clar pentru stabilizarea datoriei publice franceze. Și subliniază că agravarea acestei datorii limitează capacitatea țării de a reacționa la noi șocuri fără a deteriora situația finanțelor  publice.

Franța are unul dintre cele mai ridicate niveluri de îndatorare din Uniunea Europeană, situându-se în prezent la 3,35 trilioane de euro, aproximativ 113% din PIB.

Luptele continue dintre principalele partide politice franceze, disputele nerezolvate privind bugetul pentru 2026, precum și schimbările frecvente de prim-miniștrii, pot declanșa o recesiune.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Un președinte tratat ca un rege de un rege adevărat
  • Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare
  • PSD predă România USR
  • Yuanul chinezesc vs dolarul american
  • Noua eră a armelor nucleare
  • Haaland de Catalunya…100 de milioane pe masă!
  • Europenii rămân fără medicamente?
  • UPDATE. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, rezultat POZITIV la un test rapid pentru marijuana – VIDEO
  • Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari
  • Exit mobile version