AcasăAfaceriPraștia cu cipuri: vânzări de 550 miliarde de dolari

Praștia cu cipuri: vânzări de 550 miliarde de dolari

cipuriMicrocipurile, mărul discordiei dintre China și SUA. De ce semiconductorii din Taiwan sunt atât de importanți

Vânzările globale de semiconductori au crescut anul trecut cu 26,2%, atingând o valoare record de 555,9 miliarde de dolari, iar prognozele pentru acest an arată o creştere de 8,8%, pe măsură ce producătorii continuă să îşi extindă capacităţile de producţie pentru a face faţă cererii.

„Tendinţele arată în continuare spre o cerere crescută. Doar că nu vom avea acest efect de praştie pe care l-am avut în pandemie”, a declarat pentru Reuters directorul Semiconductor Industry Association(SIA),SIA, John Neuffer, referindu-se la ritmul de creştere mai lent prognozat pentru 2022.

Anul trecut a fost primul după 2018 când numărul de cipuri vândute la nivel mondial a depăşit pragul de 1.000 de miliarde de unităţi, o creștere cu 6,8% față de 2019, a precizat  Neuffer.

Pentru 2022, piața  semiconductorilor este estimată la 601,49 miliarde de dolari la nivel mondial. Cererea de cipuri pentru laptopuri și tablete, precum și echipamente Wi-Fi a crescut pe fondul muncii la distanță și cursurilor online.

Cea mai mare creştere a fost înregistrată în cazul cipurilor pentru automobile, a spus Neuffer. Pe acest segment, vânzările au crescut cu 34%, comparativ cu 2020, până la 26,4 miliarde de dolari.

China a rămas şi în 2021 cea mai mare piaţă individuală pentru semiconductori, cu vânzări totale de 192,5 miliarde de dolari, în creştere cu 27,1% comparativ cu 2020.

Uniunea Europeană ia în considerare relaxarea regulilor privind ajutorul de stat pentru a permite finanțarea de noi fabrici de semiconductori, a declarat a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență.

Piața de cipuri din regiunea Asia-Pacific este prognozată să crească cu 8,4%, iar cea din Europa este văzută în creștere cu 7,1%, potrivit organizației care reprezintă 45 de producători de semiconductori.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
323 afisari
Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger