AcasăAfaceriPiața Luxury-Jet, revenire puternică

Piața Luxury-Jet, revenire puternică

Relansarea pieței avioanelor de lux se datorește unui număr din ce în ce mai mare de clienți care aleg să zboare cu jet-urile private în contextul pandemiei de coronavirus.

O relansare a cererii pentru avioane second-hand în a doua jumătate a lui 2020 este alimentată  în acest an și de cei care își cumpără pentru prima data un avion privat, explică bancherii de la Credit Suisse Group şi BNP Paribas, care se ocupă de astfel de tranzacții. “Mai mult,  noi achiziții sunt posibile la finele lui 2021, deoarece eforturile de vaccinare stimulează cererea corporativă, consolidând perspectivele unei industrii care în urmă cu un an se pregătea de ce este mai rău”, comentează Bloomberg. „Dacă ne uităm înapoi, am avut un an foarte bun şi mult mai bun decât ne aşteptam. În special pe piaţa avioanelor mai mici am înregistrat o cerere foarte puternică”, a spus Werner Slavik, director pentru aviaţie la divizia de finanţare pentru echipamente de la Societe Generale. „Criza a demonstrat în mod evident valoarea sectorului avioanelor de business comparativ cu aviaţia comercială. De asemenea, a adus noi clienţi pe piaţă”, susţine Marie-Laure Gassier, consilier de credit pentru finanţarea de avioane şi iahturi la BNP Paribas.

“Nu poți să pleci în vacanță pe Zoom”

Cererea este stimulată de călătoriile de divertisment –  un număr din ce în ce mai mare de călători bogați vor să zboare cu avioanele private, în loc să aleagă scaunele de la clasa business ale companiilor aeriene. Bancherii sunt uimiți de cât de rapid şi-a revenit finanţarea pentru avioane private. Numărul tranzacţiilor pentru aeronavele second hand a crescut în 2020 comparativ cu 2019, până la 2.598, potrivit raportului Jetnet iQ. Piaţa avioanelor private noi continuă să sufere de pe urma faptului că directorii de companii zboară mai puţin. De exemplu, Textron a livrat 132 de avioane anul trecut, comparativ cu 206 în 2019, iar General Dynamics a livrat 127 de avioane Gulfstream, cu 20 mai puţine decât în 2019. Chiar și așa, acest declin operational a fost mult mai mic decât scăderea cu 74% din luna aprilie a anului trecut, reflectând o revenire în forță a pieței la sfârșitul anului. „Am avut mulți clienți care şi-au cumpărat pentru prima dată un avion”, a declarat Rebecca Johnson, preşedinte pentru operaţiunile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa la firma JetHQ, care intermediază vânzări de avioane private. “Deocamdată, cumpărătorii sunt motivaţi mai ales de călătoriile de divertisment şi mai puţin de cele în interes de afaceri. Acest lucru se va schimba, pe măsură ce graniţele se vor redeschide”, prognozează Robert Gates, director pentru vânzările internaţionale la Global Jet Capital Inc. Și adaugă: “Nu poţi să pleci în destinații de  vacanţă pe Zoom. Trebuie să ajungi cumva la casa de vacanţă”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
569 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger