Cauta

Peste un milion de barili pe zi! Cartelul OPEC strânge robinetul petrolului

Grupul OPEC+ al producătorilor de petrol va lua în considerare reducerea producției cu peste un milion de barili pe zi atunci când se va reuni miercuri la Viena.

O reducere mai mare decât cea preconizată ar reflecta amploarea îngrijorării legate de faptul că economia mondială încetinește în contextul unei politici monetare care se înăsprește rapid.

Un dolar mai puternic a cântărit, de asemenea, asupra prețurilor. O decizie finală cu privire la mărimea reducerilor nu va fi luată până când miniștrii nu se vor întâlni, au declarat surse Reuters și Bloomberg.

Țițeiul Brent a urcat peste 125 de dolari pe baril după invazia Rusiei în Ucraina în februarie. De atunci, a scăzut la 85 de dolari, temperând câștigul spectaculos de care s-au bucurat exportatorii ruși.

Alianța OPEC+, formată din 23 de națiuni, urmează să se reunească la Viena. Grupul a comunicat online lunar și nu era de așteptat să organizeze o întâlnire în persoană până cel puțin la sfârșitul acestui an.

Analiștii pieței și băncile, inclusiv JPMorgan Chase, au declarat că OPEC+ ar putea fi nevoită să reducă producția cu cel puțin 500.000 de barili pe zi pentru a stabiliza prețurile țițeiului.

„OPEC+ nu organizează întălniri în persoană pentru o mișcare minoră”, spune Helima Croft, strateg șef pentru mărfuri la Capital Markets. „Este evident că ar putea opta pentru o reducere de două ori mai mare”.

Arabia Saudită, liderul de facto al OPEC, a semnalat pentru prima dată în august posibilitatea unor reduceri pentru a corecta piața.

OPEC+, care reunește țări OPEC și aliați precum Rusia, a refuzat să crească producția pentru a scădea prețul petrolului, în ciuda presiunilor exercitate de consumatorii majori, inclusiv SUA, pentru a ajuta economia globală.

Ultimele stiri

  • Cum îti poți schimba numele pe cale administrativă?
  • Asistența medicală, noua visterie a inteligenței artificiale? Strategia companiei de 2 trilioane de dolari
  • Cum stau adversarii de la Euro
  • „Naționala” României, campioană la tupeu, nu la fotbal!
  • Comisia Europeană, pusă la colț. Fără hidroenergie, nu există regenerabile
  • Unifarm, băgată în faliment chiar de instituțiile statului
  • Șocant! Mamă și fiică, atacate și mușcate de un ciobănesc carpatin, într-un parc din Capitală
  • CMPB: Numărul scurt 7458 este în continuare valabil pentru plata contravalorii serviciului public de parcare
  • Drumul cotit al miliardelor de dolari pentru Ucraina. Ce vrea America de la UE
  • Căruța fără boi: declinul mașinilor electrice îngroapă fabricile de baterii?
  • Exit mobile version