AcasăAfaceriPandemia aruncă în aer piața petrolului. Un gigant anunță concedieri masive

Pandemia aruncă în aer piața petrolului. Un gigant anunță concedieri masive

exxon

Pe fondul prăbuşirii cererii de petrol la nivel mondial din cauza coronavirusului, compania multinațională americană de petrol și gaze Exxon Mobil evaluează posibile reduceri de personal.

Compania a anunțat deja disponibilizări voluntare în Australia ca parte a reducerii costurilor din cauza cererii scăzute de combustibil ca urmare a pandemiei de Covid-19, a raportat Reuters. Concedierile vor continua până în 2021.

Gigantul petrolier, care la începutul anilor 2000 era cea mai valoroasă companie americană, nu a dezvăluit procentull de personal pe care dorește să îl reducă, dar a spus că, în Australia, va lua în considerare concedierea tuturor angajaților care și-au exprimat interesul pentru „concedierea voluntară”.

Exxon să vândă participația de 50% din Strâmtoarea Bass

Potrivit Reuters, Exxon explorează opțiuni pentru a-și vinde participația de 50% în întreprinderea mixtă de petrol și gaze din Strâmtoarea Bass (JV). Se preconizează că această vânzare va genera aproximativ 3 miliarde de dolari pentru companie.

Luna trecută, compania a anunțat că a pierdut 1,1 miliarde de dolari în al doilea trimestru al acestui an din cauza impactului cererii, afectată de coronavirus. Compania a realizat venituri de 32,6 miliarde de dolari în T2, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din suma de 69 miliarde de dolari pe care Exxon a adus-o în aceeași perioadă a anului trecut.

Luna trecută, gigantul petrolier Exxon Mobil a fost scos din indicele bursier Dow Jones, din care făcea parte din 1928. Cea mai mare companie din lume a fost înlocuită de producătorul de software pentru companii Salesforce.com.

author avatar
Andreea Vlad
242 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger