În aprilie 1990, la cinci luni după căderea Zidului Berlinului, John Browne stătea într-o mașină în fața ministerului petrolului și gazelor din Moscova, mestecând un hamburger McDonald’s.
Uniunea Sovietică se destrăma după zeci de ani de guvernare comunistă. Browne, pe atunci director senior la BP, compania petrolieră pe care avea să o conducă timp de 12 ani, era în oraș pentru a vorbi cu oricine putea despre oportunitățile de investiții din spatele Cortinei de Fier, notează Financial Times.Rezervele de petrol și gaze ale Rusiei rămăseseră în continuare proprietatea exclusivă a statului, dar sistemul scârțâia.
Vagit Alekperov, un ministru adjunct, tocmai îi spusese lui Browne că intenționează să înființeze o companie petrolieră și l-a întrebat dacă BP vrea să se implice.
BP nu a investit niciodată în compania lui Alekperov, care a fost înființată 18 luni mai târziu din trei companii deținute de stat și acum este cunoscută sub numele de Lukoil.
O relație de 32 de ani
Dar întâlnirea a marcat începutul unei relații de 32 de ani între BP și Rusia, care a deschis calea pentru multe dintre celelalte companii petroliere occidentale, bănci de investiții și furnizori de servicii. BP și-a deschis un birou la Moscova în 1990 – oportunitatea petrolului și gazelor era tentantă.
După ce s-a străduit să-și asigure suprafața de explorare sau producție, BP a înființat un lanț de benzinării în 1996, înainte de a plăti 571 de milioane de dolari în 1997 pentru un pachet de 10% din Sidanco, un producător rus de petrol condus de oligarhul Vladimir Potanin. După doi ani, Sidanco a intrat în faliment, iar activele au fost vândute companiei de petrol Tyumen, cunoscută sub numele de TNK, controlată de un alt oligarh, Mikhail Fridman.
În 2003, Browne și Fridman au convenit să formeze o nouă societate mixtă 50:50, combinând activele TNK și Sidanco cu benzinăriile BP în schimbul unei investiții de 8 miliarde de dolari din partea BP. A fost la aceea vreme cea mai mare investiție străină în Rusia
Vladimir Putin fusese ales președinte în 2000, iar premierul britanic Tony Blair era dornic să construiască influența și accesul britanic la Moscova.
Președintele rus a venit în Marea Britanie într-o vizită de stat în iunie 2003 și a fost primit cu onoruri la Palatul Buckingham. Acordul TNK-BP a fost semnat chiar în fața lui Putin și Blair.
BP nu a fost un caz singular. ExxonMobil a forat primul său puț într-un câmp petrolier vast din estul îndepărtat al Rusiei în 2003 și a început exporturile în 2006. O asociere în comun de 20 de miliarde de dolari între Shell, grupurile japoneze Mitsui și Mitsubishi și mai târziu Gazprom, a semnat un acord de partajare a producției cu Rusia în 2004 și a început să exporte petrol în 2008.
Parteneriat cu scântei
Pentru BP, parteneriatul TNK a fost profitabil, dar complicat. Britanicii au văzut afacerea ca o subsidiară rusă, în timp ce Fridman și ceilalți doi acționari oligarhi – Viktor Vekselberg și Leonard Blavatnik – doreau mai mult control.
Problemele au izbucnit din nou în 2011 după ce BP, aflat acum sub conducerea lui Bob Dudley, a semnat un acord de explorare și schimb de acțiuni cu Rosneft, gigantul petrolier al cărui președinte de atunci și acum director executiv Igor Sechin este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Putin. Între 2013 și 2022, participația BP Rosneft a generat alte dividende de 5 miliarde de dolari și a susținut producția de petrol și profiturile pe care BP le-a raportat în fiecare an.
Lui Putin nu i-a plăcut niciodată că societatea mixtă TNK-BP are 50:50, petrolul și gazele au fost întotdeauna armele sale preferate.
În 2013, a obținut ceea ce și-a dorit. BP a încheiat o afacere complexă în care a primit 12 miliarde de dolari în numerar și 18,5% din Rosneft, în schimbul jumătății sale din TNK-BP.
Dudley a sărbătorit acordul drept o „zi istorică pentru BP în Rusia”. Cu siguranță a fost profitabil. Plata în numerar s-a adăugat la aproximativ 19 miliarde de dolari în dividende pe care BP le-a primit de la TNK-BP din 2003.
Sfarsitul unei ere
Când tancurile rusești au trecut peste granița cu Ucraina, joi, 24 februarie, totul s-a schimbat. Looney a convocat o ședință de consiliu vineri dimineață, unde s-a convenit ca BP să revizuiască imediat implicațiile financiare și juridice în Rusia.
Consiliul s-a reunit din nou duminică, iar președintele Helge Lund a anunțat retragerea BP de pe piața rusă, lansând ceea ce a devenit, probabil, cel mai mare exod corporativ de pe orice piață din istorie.
În săptămânile care au urmat, zeci de corporații occidentale – de la Shell la Coca-Cola și la lanțul McDonald’s care a servit hamburgerul lui Browne – și-au făcut planuri să înceteze sau să suspende operațiunile în Rusia.
