Cei bogați trăiesc într-o altă lume economică. Acest lucru se poate observa din toate gențile Dior și ceasurile Cartier pe care le cumpără, dar devine și mai clar când te uiți la toate operele de artă pe care le colecționează.
Vânzările globale de artă au crescut la 67,8 miliarde de dolari în 2022, potrivit ultimului raport privind sectorul, realizat de Art Basel și UBS Group. Marchează o creștere de 3% față de 2021, care a înregistrat o revenire de 31% a vânzărilor de la punctul minim indus de pandemie din 2020.
La fel ca în sectorul mondial al luxului, piața americană a fost cea care a impulsionat comerțul de artă. Tabloul lui Andy Warhol, Shot Sage Blue Marilyn, care s-a vândut cu 195 de milioane de dolari la New York în luna mai, a devenit a doua cea mai scumpă lucrare vândută vreodată la licitație, după Salvator Mundi a lui Leonardo Da Vinci, adjudecat cu 450 de milioane de dolari în 2017.
Piața de artă britanică nu și-a revenit încă la nivelurile de dinaintea pandemiei, dar continuă să atragă cumpărători internaționali după Brexit. În toate regiunile, cele mai scumpe opere de artă – peste 10 milioane de dolari – au fost cele mai bine vândute, potrivit McAndrew’s Arts Economics.
În această categorie intră Les Poseuses, Ensemble (Petite Version) de Georges Seurat(149,2 milioane de dolari), și La Montagne Sainte-Victoire de Paul Cezanne, care a ajuns la 137,8 milioane de dolari. Ascensiunea vârfului de gamă reflectă creșterea rezervelor de avere în rândul celor mai bogați colecționari.
De asemenea, vânzările de jetoane nefungibile(NFT – certificatele digitale de autenticitate care rulează pe tehnologia blockchain) legate de artă au crescut la aproape 3 miliarde de dolari din 2021. Boom-ul a fost cel mai bine exemplificat de „Everydays: the First 5000 Days”, care s-a vândut cu 69,3 milioane de dolari în urmă cu doi ani.
Un nou segment al colecționarilor este reprezentat de tinerii cu un patrimoniu net ridicat, cu active de peste un milion de dolari, excluzând proprietățile imobiliare și afacerile private.
Analiștii se întreabă acum dacă recentele falimente bancare vor afecta piața de artă. Puțin probabil, arta poate fi văzută ca un depozit tangibil de valoare în vremuri tulburi.
În plus, cumpărătorii bogați din China se pregătesc pentru o revenire în forță la licitațiile internațiomale de artă, pe măsura cheltuielilor de „răzbunare” în sectorul mărcilor de lux precum LVMH, Prada, Moncler, Balenciaga sau Burberry.