AcasăAfaceriNu sunt bani pentru vaccinuri? Taxați giganții tehnologici!

Nu sunt bani pentru vaccinuri? Taxați giganții tehnologici!

Până la urmă oamenii au dreptate: s-au săturat să afle știri despre cât de mult au câștigat în perioada pandemiei marile companii  tech care fentează impozitele pe profit, precum Amazon, Apple, Facebook, Alphabet și Microsoft(GAFAM).

Potrivit unui raport ActionAid, numai țările din G20 ar putea pierde până la 32 de miliarde USD de pe urma neîncasării impozitelor de la aceste cinci mari companii tehnologice din lume.

ActionAid face parte dintr-o serie de organizații care solicită o reformă semnificativă a impozitării internaționale a întreprinderilor care să contribuie la combaterea problemei paradisurilor fiscale.

Doar  cu o factură fiscală de un an pentru GAFAM s-ar fi putut plăti vaccinarea completă cu două doze anti-Covid pentru fiecare om de pe pământ. Și este o mică parte din dimensiunea resurselor implicate în impozitarea acestor companii.

Amazon, Apple, Facebook, Alphabet și Microsoft au o activitate extinsă pe piață în întreaga lume și au acumulat profituri de miliarde de când există.

Pentru GAFAM, numărul de utilizatori este un bun indicator atât al vânzărilor, cât și al activelor lor.

De exemplu, în doar 20 de țări în curs de dezvoltare există aproape 1,5 miliarde de clienți internet care accesează Google, aproximativ 900 de milioane de oameni care utilizează Microsoft și peste 750 de milioane de utilizatori de Facebook.

Dacă sistemele globale de impozitare a societăților ar fi corecte, guvernele ar putea crește veniturile din impozite și ar putea finanța sisteme de sănătate mai bune pentru a ajuta la încetarea pandemiei și a începe recuperarea.

Un impozit corporativ minim global, susținut de SUA – și recent de UE – ar avea impact asupra giganților tehnologici din Silicon Valley și multor miliardari a căror avere s-a înmulțit exponential în perioada crizei sănătății.

Băncile mari din UE, sunt deja supuse „raportării publice de la țară la țară”, care implică divulgarea de către companii a datelor financiare și fiscale cheie, defalcate în funcție de statele în care își desfășoară activitatea. Această cerință “ar trebui extinsă la toate marile companii multinaționale”, subliniază ActionAid.

author avatar
Radu Jacotă Redactor