Bancherii centrali au făcut eforturi pentru a atinge o retorică a normalității în creșterea ratelor dobânzilor de la minimele de urgență. Dar acest lucru vine într-o lume încă cuprinsă de pandemia de Covid, în timp ce face față unui război în Europa și piețelor de mărfuri dislocate.
Aceasta este o sarcină herculeană, dincolo de capacitatea majorității băncilor, de a evita dezastrul economic și de a permite o aterizare ușoară într-o nouă normalitate economică.
Bancherii vor să prevină înăbușirea unei redresări auto-susținute fără a permite accelerarea inflației să se instaleze, potrivit Financial Times. O marjă de eroare era inevitabilă. Atât de mare a fost șocul economic timpuriu de la Covid – și costurile pentru societate și finanțele publice – încât băncile centrale s-au simțit obligate să calibreze politica pentru a restabili potențialul de creștere.
Șocul pandemic de dimensiunea depresiei a fost precedat de un deceniu de creștere slabă a investițiilor și a productivității, ca urmare a crizei financiare globale și a ultimei recesiuni mari. Mai mult, ratele dobânzilor de politică monetară stau deja la zero, după un deceniu de relaxare cantitativă, ceea ce face dificilă furnizarea de stimulente necesare.
Amploarea riscurilor cu care se confruntă băncile centrale ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei este însă de o ordine foarte diferită, atât pentru inflația pe termen lung, cât și pentru potențialul de creștere.
Sancțiunile fără precedent ale Occidentului împotriva Rusiei l-au scos pe cel mai mare exportator de energie, plus materii prime industriale și agricole cheie, din rețeaua financiară a lumii. Boicotul consumatorilor occidentali, întreprinderilor și guvernelor înseamnă că băncile au încetat să mai finanțeze comerțul rusesc, în timp ce porturile refuză să descarce mărfurile.
Pe măsură ce apar perturbări fizice, a face față costurilor mai mari pentru energie va deveni la fel de importantă pentru gestionarea sănătății economiilor și aprovizionării.
Creșterea costurilor globale de aprovizionare înseamnă că băncile centrale au acum și mai puțină putere de a reduce prețurile de consum de un deceniu. De asemenea, ele nu pot oferi cu ușurință stimulente întreprinderilor aflate mai jos din lanțurile de aprovizionare, care sunt forțate să reducă producția.
Redirecționarea exporturilor rusești și a comerțului global cu mărfuri va dicta noi rute de aprovizionare mai lungi și noi prețuri comerciale globale mai mari – într-un cuvânt, deglobalizarea.
Cinic, singura modalitate de a reduce inflația este prin distrugerea cererii. Dar asta înseamnă un compromis imposibil, într-un moment în care bugetele guvernamentale se confruntă cu costuri de finanțare în creștere și gospodăriile se luptă cu propriile finanțe.
În condițiile în care sistemul financiar global devine din ce în ce mai fragil într-o lume cu inflație ridicată, datorii mari și nesigură geopolitic, gestionarea economiei evitând în același timp volatilitatea extremă va fi cea mai mare provocare a factorilor de decizie de până acum.