AcasăAfaceriNFT-uri John Lennon: activele digitale acaparează și moștenirea Beatles

NFT-uri John Lennon: activele digitale acaparează și moștenirea Beatles

Hainele purtate de John Lennon sunt scoase la licitație ca piese de artă nefungibile (NFT) de fiul său, Julian.

Colecția include fotografii,  notele scrise de mână ale lui Paul McCartney pentru “Hey Jude”, una dintre cele mai iubite melodii ale trupei britanice, ținuta model afgan pe care a purtat-o Lennon în “Magical Mistery Tour” și pelerina neagră din filmul “Help!”.

Fiecare NFT, promovat ca activ digital, va fi oferit cu o narațiune de Julian Lennon și imagini însoțitoare ale articolului ca obiect audiovizual de colecție.

„Prin această colecție NFT, sunt în măsură să acord acces exclusiv la articole speciale pe care le prețuiesc și să duc mai departe moștenirea tatălui meu într-un mod inedit”, a spus fiul lui Lennon.

Toate articolele, inclusiv trei ghitare marca Gibson sunt vândute în parteneriat cu firma Julien’s Auctions – care se descrie ca „lider mondial al memoriei rock’n roll”

“Descoperiți piese din istoria muzicii în timp ce Julian Lennon își dezvăluie expoziția digitală inaugurală, cu colecția sa privată de suveniruri ale lui John Lennon și Beatles, inclusiv rarele note scrise de mână ale lui Paul McCartney”, se spune într-un comunicat de pe site-ul casei de licitații.

Licitația  Lennon NFT Collection a început săptămâna asta și se va încheia pe 7 februarie. Până acum, NFT-urile Hey Jude au primit cea mai mare ofertă, 30.000 de dolari. O parte din încasări va merge către Fundația White Feather a lui Julian Lennon.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
161 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger