AcasăAfaceriMinerii de Bitcoin, destinația America

Minerii de Bitcoin, destinația America

O competiție globală este în plină desfășurare pentru a atrage minerii de Bitcoin, iar noile date arată că o mulțime dintre ei se îndreaptă  spre New York, Kentucky, Georgia și Texas.

În Statele Unite , 19,9% din hashrate-ul bitcoin – adică puterea de calcul colectiv a minerilor – se află în New York, 18,7% în Kentucky, 17,3% în Georgia și 14% în Texas, potrivit companiei de consultanță digitală Foundry,  cea mai mare din America de Nord și a cincea la nivel mondial.

“Este pentru prima dată când avem de fapt o perspectivă la nivel de stat cu privire la locul în care se află minerii. Migrația este cu siguranță un semn pozitiv”, a spus Nic Carter, cofondator al firmei de capital Castle Island Ventures, cu ocazia Summitului Texas Blockchain din Austin.

În timp ce Carter recunoaște că mineritul din SUA nu este complet regenerabil, el spune că minerii de aici sunt mult mai buni în ceea ce privește selectarea surselor regenerabile de energie și achiziția de compensări.

În luna mai, China a cerut o represiune severă împotriva mineritului și tranzacționării Bitcoin, declanșând ceea ce este numit în cercurile criptografice drept „marea migrație minieră”.

Texas este o destinație ideală pentru mineri, datorită abundenței sale de energie solară și eoliană, a pieței nereglementate și a poziției  politice cripto-prietenoase.

“Texasul are nu numai cea mai ieftină energie electrică din SUA, ci unele dintre cele mai ieftine din lume. Ce se întâmplă acum: minerii chinezi sau minerii care aveau domiciliul în China se îndreaptă spre SUA, Asia Centrală și Europa de Est”, a declarat pentru CNBC Didar Bekbauov, directorul Xive, o companie din Kazahstan care oferă servicii de găzduire pentru minerii internaționali. Xive vinde, de asemenea, echipamentele specializate necesare pentru minerit.

Deoarece minerii concurează într-o industrie cu marjă mică, unde singurul lor cost variabil este de obicei curentul electric, aceștia sunt motivați să migreze către cele mai ieftine surse de energie din lume.

Deocamdată, nu există atât de multă capacitate minieră la nivel mondial care să fie gata să absoarbă diaspora minerilor chinezi, dar analiștii estimează că până la 60% din întregul hashrat legat de Bitcoin va părăsi China în cele din urmă.

author avatar
Radu Jacotă Redactor