JPMorgan Chase, Goldman Sachs și Citigroup au raportat profituri record în diviziile lor de pe Wall Street.
Rezultatele trimestriale au depășit cu ușurință estimările analiștilor, reluarea tranzacțiilor crescând veniturile din operațiunile bancare de investiții, iar volatilitatea continuă a piețelor financiare stimulând veniturile din tranzacții, potrivit Financial Times.
Profitul net al JPMorgan a crescut cu 12% față de același trimestru al anului precedent, ajungând la 14,3 miliarde de dolari, în timp ce la Goldman a crescut cu 37% (4,1 miliarde de dolari). Citi a raportat o creștere de 18% (3,5 miliarde de dolari).
Veniturile din operațiuni de investiții și tranzacționare au crescut cu cel puțin 12% la toate cele trei bănci, semn că mult așteptata revigorare a Wall Street sub administrația Trump începe în sfârșit să se materializeze.
Bancherii se așteptau ca poziția de dereglementare a administrației și scăderea ratelor dobânzilor să deschidă calea pentru o serie de tranzacții după o pauză de mai bine de doi ani. Totuși, nu s-au concretizat în primele luni din acest an, deoarece companiile au avut dificultăți în a înțelege impactul războaielor comerciale asupra perspectivelor de creștere și profituri.
Marți, băncile au semnalat că se așteaptă ca profiturile din afacerile lor de pe Wall Street să continue până în 2026.
„A fost cea mai aglomerată vară pe care am avut-o de mult timp în ceea ce privește activitatea de fuziuni și achiziții anunțată”, a declarat Jeremy Barnum, directorul financiar al JPMorgan. Goldman a anunțat că portofoliul său de tranzacții potențiale a încheiat trimestrul la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani.
Cu toate acestea, directorii executivi ai JP Morgan și Citi au tras un semnal de alarmă cu privire la exuberanța investitorilor, care, în opinia lor, riscă să transforme recentele creșteri de pe piețele financiare într-o bulă speculativă.
Este ”un motiv de îngrijorare”, deoarece ”avem multe active care par să intre în zona de bulă”, a spus Jamie Dimon, în timp ce Jane Fraser observă ”zone de supraevaluare pe piață”. Însă David Solomon de la Goldman susține că ”mulți dintre clienții noștri s-au adaptat la situația actuală”.