AcasăAfaceriMașinile Tesla, cumpărate cu bitcoin

Mașinile Tesla, cumpărate cu bitcoin

Miliardarul Elon Musk, șeful Tesla Inc, a anunțat că  vehiculele electrice ale companiei pot fi acum achiziționate folosind bitcoin, iar opțiunea va fi disponibilă în afara Statelor Unite la sfârșitul acestui an.

„Puteţi cumpăra acum o Tesla cu bitcoin. Moneda virtuală plătită către Tesla va fi păstrată ca bitcoin, nu va fi convertită în monedă convențională”, a scris Musk pe Twitter. Tesla a investit luna trecută 1,5 miliarde de dolari în bitcoin, propulsând cotația celei mai cunoscute criptomonede la un nivel record. Decizia face parte din politica de investiţii a companiei, care ar putea „cumpăra şi deţine active digitale ocazional sau pe termen lung”, se arată în comunicatul Tesla. Însă nu este clar cum Tesla va gestiona achizițiile în bitcoin pentru mașinile sale, mai ales că valorile bitcoin sunt volatile și se shimbă mult mai rapid decât majoritatea monedelor. De obicei, prețurile mașinilor noi se schimbă pe perioade destul de lungi de timp, cum ar fi săptămâni sau luni. Cu toate acestea, fluctuațiile rapide ale valorii bitcoin ar putea face dificilă stabilirea unui preț criptografic și respectarea acestuia pentru orice perioadă de timp stabilită. “Tesla nu poate accepta 35.000 de dolari pentru un Model 3 astăzi și apoi 29.000 de dolari mâine, pur și simplu nu este o afacere bună. În bitcoin, fluctuațiile de preț de la 10% la 20% în câteva zile nu sunt neobișnuite a declarat pentru CNN Danyaal Rashid, analist la GlobalData.

author avatar
Radu Jacotă Redactor