AcasăAfaceriMai există profit pe piața imobiliară?

Mai există profit pe piața imobiliară?

Greu de răspuns: sectorul imobiliar comercial din Europa, mai ales din zona euro, ar putea avea probleme în următorii ani, punând în pericol portofoliile de credite ale băncilor, fondurile de investiții și asiguratorii,  a avertizat Banca Centrală Europeană.

Încetinirea economică și ratele ridicate ale dobânzilor au dus la scăderea prețurilor proprietăților din 2022, reducând profitabilitatea companiilor imobiliare și punând sub semnul întrebării chiar modelul de afaceri al pieței imobiliare.

Sectorul nu este suficient extins pentru a crea un risc sistemic, dar ar putea amplifica șocurile din sistemul financiar și ar putea avea un impact semnificativ asupra instituțiilor financiare nebancare – entități care variază de la fonduri de investiții la companii de asigurări.

„Portofoliile de credite imobiliare comerciale ale băncilor ar putea amplifica tensiunile care apar în urma unui eveniment mai amplu pe piață”, a precizat BCE într-un articol publicat în Financial Stabili

Împrumuturile ipotecare rezidențiale reprezintă aproximativ 30% din portofoliile de credite ale băncilor, în comparație cu aproximativ 10% pentru proprietățile comerciale.

Presiunea asupra acestui sector „ar duce, de asemenea, la pierderi semnificative în alte părți ale sistemului financiar care sunt foarte expuse la proprietăți imobiliare comerciale, cum ar fi fondurile de investiții și asigurătorii”.

Tranzacțiile imobiliare comerciale au scăzut cu 47% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2022.

Potrivit BCE, cele mai mari grupuri imobiliare listate la bursă se tranzacționează cu un discount de peste 30% față de valoarea activelor nete, cel mai mare din 2008 încoace.

Ponderea companiilor cu pierderi în împrumuturile acordate sectorului s-ar putea dubla, ajungând la 26%.

Această pondere ar putea crește la 30% dacă condițiile financiare rămân restrictive timp de doi ani, așa cum se așteaptă piețele, și dacă toate împrumuturile care ajung la scadență sunt refinanțate.

„Acest portofoliu de împrumuturi prezintă vulnerabilități semnificative, în special într-un scenariu de costuri de finanțare mai mari și profitabilitate redusă timp de mai mulți ani”.

Prin urmare, modelele economice bazate pe niveluri de profitabilitate anterioare pandemiei și pe rate scăzute ale dobânzilor pe termen lung ar putea deveni neviabile pe termen mediu.

author avatar
Radu Jacotă
662 afisari

3 COMENTARII

  1. Ca de obicei, in romania e invers. Rechinii vând la preturi mult supraevaluate. Încă. Vor rămâne cu ochii în soare curând.

  2. cu certitudine exista profit. mp construit este de 600 – 800 euro in raport cu calitatea materialelor. mp vandut este 1200 – 1600 euro. EXISTA PROFIT?
    SAU TREBUIE SA-I PLANG PE INVESTITORI

    • As vrea eu sa cumpar ceva in Cluj cu 1600 euro/mp. Dar aici se cere intre 2500-3000 euro/mp! De cand asteapt sa scada pteturile!!!

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri