Cauta

Lira turcească se prăbușește după demiterea șefului Băncii Centrale

Lira turcească se prăbușește după demiterea șefului Băncii Centrale - Ziarul National

Lira turcească s-au depreciat luni aproape de un nivel record iar listările au fost oprite la Bursa de Valori din Istanbul, după decizia şocantă a preşedintelui Tayyip Erdogan de a-l demite pe guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Naci Agbal.

Moneda Turciei s-a depreciat cu 15%, iar cotaţia era de 8,4850 lire/dolar, aproape de nivelul scăzut record din noiembrie, de 8,58 lire/dolar, după ce numirea lui Sahap Kavcioglu, fost bancher şi parlamentar al partidului aflat la putere în Turcia, AKP, a sporit temerile că se va renunţa la actuala politică monetară. Sahap Kavcioglu este al patrulea guvernator al Băncii Centrale a Turciei în doi ani. Şi indicele bursier a înregistrat luni un declin de 7%, aproape de cel mai redus nivel din ultimele trei luni.
Erdogan l-a demis sâmbătă dimineaţa pe Naci Agbal, după ce Comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Turciei a anunţat joi o majorare peste aşteptări a dobânzii de referinţă, de la 17% până la 19%, ca răspuns la deprecierea lirei şi creşterea preţurilor. Cotațiile au fost suspendate de două ori, după o scădere de peste 6% a indicelui principal, în aplicarea unui mecanism care prevede o întrerupere în cazul unor fluctuații puternice, notează Reuters. Astfel, piețele suportă presiunea demiterii lui Naci Agbal, la patru luni de la de numirea sa. Inflaţia în Turcia, care a afectat popularitatea președintelui Erdogan, a accelerat la 15,6% în februarie şi este aşteptată să continue să crească în martie şi aprilie – o amenințare pentru ţinta de 9,4% până la sfârșitul anului avută în vedere de Banca Centrală.

Ultimele stiri

  • Schimbare totală de vreme în Europa. Cum va fi iarna 2026-2027
  • Cutremur în România, luni dimineață. Magnitudinea seismului din 12 ianuarie
  • Globurile de Aur 2026: „One Battle After Another” și „Hamnet”, marii câștigători. Lista completă a premiilor – VIDEO
  • Cursuri suspendate sau desfășurate online în școli din mai multe județe, luni, din cauza vremii
  • Bolojan, binecuvântat la Oradea: credincioșii speră ca următoarea minune să fie fără taxe – VIDEO
  • Făclia libertății
  • Horoscop 12 ianuarie 2026 – Maturizarea este un proces glorios
  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Exit mobile version