AcasăAfaceriJucăriile, profit în timpul restricțiilor: cărămizile de plastic au adus aproape un...

Jucăriile, profit în timpul restricțiilor: cărămizile de plastic au adus aproape un miliard de dolari

Producătorul danez de jucării Lego și-a dublat căștigurile(140%) în primul semestru al acestui an, cumpărătorii orientându-se spre binecunoscutele cărămizi colorate de plastic pentru a-i ţine pe copii ocupaţi în timpul zilelor de izolare.

Profitul net al companiei controlate de familia magnatului Kjeld Kirk Kristiansen a urcat la 6,3 miliarde de coroane daneze (990 milioane de dolari), în timp ce veniturile au înregistrat un avans de 46%, la 23 miliarde de coroane. Profitul operaţional a urcat cu 104%, la 1,26 miliarde de dolari.

“Am reușit să depășim concurenții din industria jucăriilor pe toate piețele importante, deoarece producția a fost neîntreruptă de la începutul restricțiilor Covid-19 și majoritatea magazinelor fizice au fost redeschise”, a spus directorul general al Lego, Niels B. Christiansen, citat de Bloomberg și Reuters.

“În privinţa evoluţiei din semestrul doi din 2021, continuăm să ne aşteptăm la o cerere solidă pentru produsele noastre. Pe termen mai lung, estimăm o stabilizare a creşterii la niveluri mai sustenabile, după ce oamenii vor reveni la obiceiurile de consum anterioare pandemiei”, precizează el.

Lego are cinci mari fabrici care acoperă Asia, Europa și America de Nord. De la începutul anului, compania cu sediul în Billund a deschis 60 de magazine noi, din care peste 40 în China, și urmează să inaugureze alte 174 pentru a ajunge la 851 în total.

De asemenea, Lego a deschis un nou flagship store în Manhattan, New York, în iunie, unde clienții pot interacționa cu produsele, atât fizic, cât și digital, cum ar fi proiectarea de noi figuri Lego sau crearea unui model al feței unei persoane.

Acest nou format va fi introdus anul acesta în aproximativ 60 de magazine, pentru a concura cu alți jucători de pe piață, precum Hasbro și  Mattel, producătorul păpuşilor Barbie.

Lego Group este prezent în peste 130 de ţări și  deţine o cotă de 30% pe piaţa de jucării din România.

author avatar
Radu Jacotă Redactor