Cauta

Joe Biden, lovitură grea pentru giganții tutunului

Acţiunile marilor producători au înregistrat scăderi drastice după ce în presă au apărut zvonuri că Administrația Biden  pregătește o reglementare care ar reduce conţinutul de nicotină al ţigărilor până la un nivel care nu creează dependenţă.

Producătorul Marlboro, Altria Group, a pierdut luni aproape 6 miliarde de dolari în valoare de piață în timp ce marţi dimineaţa acţiunile British American Tobacco  au scăzut cu până la 6,6%.  De asemenea, titlurile Imperial Brands  s-au depreciat cu până la 5% la bursa de la Londra. Wall Street Journal, care citează surse din apropierea acestui dosar, a raportat că  Administrația Biden are în vedere o reglementare care ar reduce conţinutul de nicotină al ţigărilor. Totodată, Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) ar putea interzice ţigările mentolate. Industria tutunului se aşteapă de mai mulţi ani la o decizie cu privire la conţinutul de nicotină. FDA a declarat încă din 2018 că intenţionează să adopte o astfel de reglementare, ceea ce a determinat grupul Altria să spună că nu este clar dacă o astfel de măsură poate fi pusă în practică sau dacă va duce la reducerea fumatului. Astfel de reglementări vor avea un „impact sever” asupra industriei tutunului dar cel mai probabil va fi nevoie de mai mulţi ani pentru a fi puse în aplicare, estimează Adam Spielman, analist la Citigroup. „Realitatea politică cere existenţa unor alternative răspândite care sunt recunoscute ca având un grad mai mic de risc. În prezent, sunt foarte puţine produse de acest fel”, a subliniat el. Grupul Altria a spus că orice acţiune a FDA „trebuie bazată pe date ştiinţifice şi dovezi şi de asemenea trebuie să ţină cont de consecinţele reale ale unor astfel de măsuri, inclusiv creştere pieţei ilegale şi impactul asupra a sute de mii de locuri de muncă”. FDA era aşteptată să îşi exprime poziţia faţă de ţigările mentolate până la data de 29 aprilie, conform unui termen limită impus în cadrul unui proces. African American Tobacco Control Leadership Council a dat în judecată agenția guvernamentală, susțindând că aceasta și-a rezervat o perioadă de timp nejustificată pentru a răspunde la o petiție publică depusă în urmă cu cinci ani privind interzicerea țigărilor mentolate.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version