Cauta

Italia: sticlarii din Murano, loviți de explozia prețului la gaze

Italia: sticlarii din Murano, loviți de explozia prețului la gaze - Ziarul National

Explozia prețurilor la gaze afectează secțiuni întregi ale economiei italiene, inclusiv celebrii artizani de pe insula Murano din Veneția, foarte îngrijorați de facturile lor, care înregistrează creșteri de până la 600%.

Italia: sticlarii din Murano, loviți de explozia prețului la gaze - Ziarul National

Italia: sticlarii din Murano, loviți de explozia prețului la gaze - Ziarul National„Este o situație critică,  un uragan a lovit economia”, a declarat Luciano Gambaro, președintele Promovetro,  Asociația de Promovare a Sticlei de Murano, într-un interviu acordat AFP.

Fabricarea sticlei, în cuptoare aprinse șapte zile pe săptămână, este în mod inerent consumatoare de energie, a doua cheltuială după forța de muncă.

“Am plătit 20 de cenți pe metrul cub de gaz până în septembrie. Pe factura din decembrie, prețul era de 1,27 euro, explică Gambaro, un antreprenor care trebuie să plătească șase angajați în atelierul său situat în centrul orașului Murano.

O problemă mai mare decât Covid

Autoritățile din regiunea Veneto au acordat 3 milioane de euro sticlarilor pentru a compensa creșterea prețului gazelor, dar acest ajutor se va epuiza în februarie, precizează Gambaro și se declară „foarte îngrijorat” de perspectiva „achitării întregului preț din martie”.

Pentru el, această „lovitură” este „o problemă mai mare decât Covid”. „Una peste alta, reușisem să muncim”, spune acest meșteșugar, a cărui producție este destinată în mare parte exportului, fie că este vorba de hoteluri și restaurante de lux sau de clienți înstăriți.

Iar gazul „este doar vârful aisbergului”, subliniază colegul său Cristiano Ferro, proprietar și manager al companiei Effetre Murano, care angajează 32 de oameni pentru 16 cuptoare. „Toate materiile prime au crescut cu 20, 30, 40, 50%: nisip, sodă și toți oxizii minerali folosiți la colorarea sticlei”.

“Contramăsuri” împotriva Rusiei?

În fața acestei situații, puține soluții sunt la îndemâna artizanilor, în afară de transmiterea creșterii costurilor la prețurile de vânzare. Reprezentanții Promovetro au anunțat deja o majorare cu până la 30%.

Sticla de Murano lucrată manual face posibilă producerea de adevărate opere de artă multicolore, dintre care unele sunt expuse în muzeele importante. Acest produs de lux a reușit să se adapteze la toate epocile, în special datorită colaborării unor mari designeri.

Potrivit președintelui Promovetro, soluția crizei gazelor constă într-un „acord între țările europene” pentru a „găsi contramăsuri” împotriva Rusiei, cel mai mare furnizor al Italiei.

Creșterea costului energiei va avea probabil un cost total mai mare decât toate fondurile planului național de redresare post-Covid finanțat de Bruxelles, a avertizat  ministrul tranziției ecologice Roberto Cingolani. Italia este primul beneficiar al acestui plan cu aproximativ 200 de miliarde de euro.

Îm ciuda creșterii facturilor la gaze, Luciano Gambaro vrea să rămână optimist: „Avem o problemă dar o vom depăși, industria sticlei de Murano are o mie de ani de tradiție”.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version