AcasăAfaceriIon Sterian, directorul general Transgaz, a obţinut Premiul “Personalitatea anului în energie”

Ion Sterian, directorul general Transgaz, a obţinut Premiul “Personalitatea anului în energie”

Ion Sterian, directorul general Transgaz, a obţinut Premiul “Personalitatea anului în energie”

Ion Sterian, directorul general Transgaz, a obţinut Premiul “Personalitatea anului în energie”, la Gala Financial Intelligence 2020.

Ion Sterian este un manager care a avut performanţe extraordinare, chiar şi în acest an atipic, afectat de pandemia de Covid. În 2020, cu Ion Sterian la conducere, Transgaz a finalizat gazoductul Ungheni-Chișinău și un proiect de investiţii care depăşeşte graniţele naţionale – prima fază a conductei BRUA. În 2020, Transgaz finalizează proiecte de investiţii în valoare de 1,1 miliarde de euro.

La ceremonia care a marcat finalizarea obiectivului de investiții BRUA – faza 1, Ion Sterian a declarat: “Prin finalizarea primei faze a Proiectului BRUA, proiect inclus pe lista actualizată a proiectelor de interes comun ale Uniunii Europene, Transgaz și-a îndeplinit misiunea de a crește și dezvolta nivelul de securitate energetică a României, și-a îndeplinit obligațiile față de Uniunea Europeană în ceea ce privește creșterea nivelului de interconectare a României.

Interconectorul BRUA reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea Sistemului Național de Transport gaze naturale. Odată cu punerea lui în funcțiune, România se conectează la culoarele regionale de transport și va putea să-și asigure aprovizionarea cu gaze naturale din noi surse, ceea ce va satisface într-o măsură mai mare cererea existentă pe piața internă și va conduce la un nivel mai ridicat de predictibilitate și securitate energetică pentru consumatorul român. În același timp, BRUA va însemna și o cale de acces la piețele europene pentru viitoarea producție de gaze naturale extrase de România din Marea Neagră.

În urma finalizării execuției conductei BRUA a rezultat o lungime de 484 km. Valoarea bugetată a proiectului a fost de 479 milioane euro iar valoarea de realizare a proiectului de 423 milioane euro. Transgaz a reușit implementarea proiectului BRUA faza 1 cu o economie de 11% față de valoarea bugetată inițial, în principal ca urmare a încheierii contractelor prin proceduri de achiziție transparente, într-un mediu concurențial, fapt ce a condus la atribuirea contractelor sub valoarea estimată.

Vreau să subliniez faptul că ne-am îndeplinit și obligațiile asumate față de Comisia Europeană prin lucrările de dezvoltare ale interconectării SNT – T1 și reverse-flow Isaccea, în speță lucrările de modernizare și dezvoltare ale Stației de Comprimare de la Siliștea, lucrări care și ele făceau parte Proiectele de Interes Comun (PCI) ale Uniunii Europene, așa cum este și proiectul BRUA-faza 1.

Mai vreau să subliniez un lucru foarte important: BRUA nu este o autostradă fără descărcări. Gazoductul va face parte din SNT și va permite dezvoltarea Sistemului Național de Transport Gaze (SNT), crescând astfel calitatea vieții cetățenilor și oferind noi oportunități de dezvoltare comunităților locale, care vor deveni mai atrăgătoare pentru investitori odată ce vor avea acces la rețeaua de gaze naturale. BRUA faza 1 va fi parte integrantă din Sistemul Național de Transport gaze naturale, un factor de securitate energetică și un motor de dezvoltare economică națională.

Gazele naturale vor ajunge în Europa prin gazoductul TAP din terminalele de gaz natural lichefiat din nordul Greciei, și mai departe, prin Coridorul Vertical Grecia-Bulgaria-România, asigurând capacități de transport bidirecțional de 1,5 miliarde mc/an în/din direcția Bulgaria și 1,75 mld.mc/an în/din direcția Ungaria. Iată de ce trebuie să avem încredere în proiectul BRUA faza 1! Odată cu finalizarea gazoductului Tuzla-Podișor, vom putea prelua în SNT și gazele provenite din exploatările off-shore din Marea Neagră.

Gazoductul BRUA reprezintă un motiv de mândrie națională și de continuitate a tradiției pe care România o are în domeniul energetic. Este un proiect la care, au luat parte toți factorii de decizie și execuție implicați, și care prin seriozitate, profesionalism, responsabilitate, printr-o mobilizare exemplară a tuturor resurselor angrenate, asigurarea unui management eficient, competitiv pe întreg parcursul proiectului, a reușit să depășească toate constrângerile și provocările întâlnite și să fie realizat cu succes la termenul asumat, chiar și în contextul actual marcat de pandemia COVID 19.

Nu a fost deloc ușor, dar forța și determinarea de a contribui la dezvoltarea economică a țării noastre și de a lăsa generațiilor viitoare o moștenire în acest domeniu, ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit această misiune și nu ne vom oprim aici pentru că avem în față un program de dezvoltare a infrastructurii de transport a gazelor naturale din România pe următorii 10 ani cuprinzând proiecte de investiții estimate la peste 4 miliarde euro.

Acest comportament pro-activ și responsabil, alături de performanța managerială care deja caracterizează toate lucrările întreprinse de companie, va duce pe viitor la creșterea valorii acțiunilor companiei și la consolidarea profilul public și investițional al societății.

Transgaz va continua să investească în proiecte cu valoare adăugată mare, în conformitate cu angajamentele asumate față de acționari, față de statul român, față de Comisia Europeană și față de partenerii institutionali externi.”

Felicitări de la Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a declarat, la ceremonia care a marcat finalizarea obiectivului de investiții BRUA – faza 1: “În primul rând, felicitări! Felicit compania Transgaz și conducerea acesteia pentru finalizarea primei faze a celui mai ambițios proiect din domeniul energiei. Atenție! Cel mai ambițios proiect din domeniul energiei. Este gazoductul BRUA, proiect realizat în bună măsură și cu fonduri europene. Este o realizare deosebită, cu o încărcătură simbolică și prin faptul că pentru că marchează în pragul zilei naționale îndeplinirea unui obiectiv extrem de important pentru România. Anul trecut cu ocazia inaugurării unei alte stații de comprimare din cadrul proiectului BRUA am decorat compania Transgaz pentru rezultatele sale.

Transgaz este o companie matură, aflată pe drumul dezvoltării la scară regională și capabilă de rezultate valoroase.

BRUA nu este însă singurul proiect de dezvoltare finalizat în decursul acestui an de către Transgaz. Doresc să menționez și gazoductul Ungheni-Chișinău, un alt proiect major de investiții, strategic pentru România și pentru Republica Moldova, proiect prin care ne bucurăm să fim încă o dată aproape de românii de peste Prut. Iată că România își dovedește capacitatea de a valorifica în mod corect poziția geostrategică, mixul energetic diversificat și resursa umană calificată.

Vă felicit, Domnule Director, pe dumneavoastră și întreaga echipă Transgaz! Vă doresc mult succes în continuare și aștept vești la fel de bune și despre alte inițiative care să apropie România de statutul de hub energetic regional”.

GALA FINANCIAL INTELLIGENCE, aflată la cea de-a treia ediţie, a premiat şi în acest an performanțe ale oamenilor de business și ale companiilor din România.

author avatar
Andrei Coman
217 afisari
Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger