AcasăAfaceriInflația își face de cap: nivel record în zona euro

Inflația își face de cap: nivel record în zona euro

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat la un nivel record, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue. Un motiv de îngrijorare pentru  Banca Centrală Europeană, care trebuie să transmită un mesaj de calm pe fondul turbulențelor pieței, dar și să răspundă presiunilor crescânde ale scumpirilor.

Potrivit Eurostat, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 5,8% în februarie, de la 5,1% în ianuarie. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al BCE de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata să crească la 5,4% luna trecută.

Preţurile la energie au înregistrat o majorare cu două cifre, cu un avans de 31,7%, în timp ce preţurile la servicii au crescut cu 2,5%, la bunurile industriale neenergetice au urcat cu 3%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 4,%.

În timp ce preţul energiei ar urma să crească din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, inflaţia va accelera şi mai mult în următoarele luni şi s-ar putea situa în medie la 5% sau mai mult anul acesta.

Consiliul guvernatorilor BCE a decis în februarie să menţină nemodificată dobânda de referinţă, la cel mai redus nivel din istorie, iar preşedintele Christine Lagarde a subliniat că instituția nu se va grăbi să majoreze costul creditului până când nu va avea “toate datele necesare”. Următoarea reuniune a BCE este programată în 10 martie, iar   decizia de politică monetară rămâne larg deschisă și supusă evoluțiilor din Ucraina.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
348 afisari

1 COMENTARIU

  1. La ce v-ați fi așteptat în momentul în care s-au dictat sancțiuni Rusiei? Totul o va lua la vale. Inflația, creșterea prețurilor la energie și produsele de bază, criza alimentară etc., deoarece asta ne măi trebuia după 2 ani de păcăleală cu virusul.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger