AcasăAfaceriIndustria cipurilor,miză de miliarde de euro. Franța adună 180 de patroni străini...

Industria cipurilor,miză de miliarde de euro. Franța adună 180 de patroni străini la Versailles

Președintele Emmanuel Macron a primit luni 180 de lideri de afaceri străini la Palatul Versailles pentru cel de-al cincilea summit „Choose France”, principalul anunț fiind o investiție de 5,7 miliarde de euro într-o nouă fabrică de semiconductori în apropiere de Grenoble.

Viitoarea fabrică va beneficia de „un sprijin financiar semnificativ din partea guvernului francez”, au declarat grupul franco-italian STMicroelectronics și compania americană Global Foundries.

Aceasta face parte din „Chips Act”, programul UE de recâștigare a unui loc alături de Asia și SUA în producția mondială de semiconductori. Marcată de penuria acestor componente prețioase în urma crizei sanitare Covid-19, Europa dorește să își mărească ponderea la 20% din producția mondială, față de mai puțin de 10% în prezent.

De asemenea, șefii Coca Cola, Disney, Siemens, Merck Germania, băncile americane Citi, JP Morgan, Morgan Stanley, conglomeratul chinez Fosun și grupul australian de servicii financiare Macquarie poartă discuții de afaceri cu guvernul francez.

Franța se mândrește că este cea mai atractivă țară din Europa pentru investitorii străini prin numărul de proiecte – 1.222 în 2021.

Semiconductorii produși în Crolles, lângă Grenoble, vor servi în special piețe finale „cum ar fi industria auto, internetul și infrastructura de comunicații”.

Proiectul a fost prezentat de Macron drept “cea  mare unitate de producție de cipuri din Franța și una dintre cele mai mari din Europa”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
356 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger