Cauta

Înapoi la birou? Wall Street nu mai vrea muncă de la distanță

Șefii marilor bănci americane pledează pentru reîntoarecerea angajațiilor la sedii, însă lucrătorii cu gulere albe ar prefera să muncească de acasă.

“În general, lucrul de acasă a fost uimitor pentru familia noastră. Am scăpat de naveta de două ore până în New York City și mă simt mai productiv”, a declarat(sub protecția anonimatului) Mark, un angajat la o bancă globală.

Acest nou echilibru între viața personală și profesiune se va încheia pe parcursul acestei veri, când mulți dintre lucrătorii din industria financiară americană vor fi convocați înapoi la birouri.

Goldman Sachs le-a comunicat salariaților „să facă planuri de a fi în măsură să se întoarcă la birou” până pe 14 iunie în SUA și pe 21 iunie în Regatul Unit.

“Munca de acasă nu funcționeză pentru cei care doresc să se afirme”,  a susținut recent CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, și a prezis că “undeva prin septembrie sau octombrie” angajații băncii își vor relua programul pre-pandemic.

Mark consideră că politicile celor două bănci majore vor crea dificultăți gospodăriilor americane, mai ales în cele afectate de efectele economice ale pandemiei, care vor suporta inegal sarcina responsabilității de îngrijire a copiilor.

Cu toate aceastea, analiștii consideră că domeniul muncii la distanță este deja “noul normal” – și nu numai în sectorul financiar.

Există un program hibrid pentru viitorul previzibil, explică Roy Cohen, expert în politici de muncă la The Wall Street Professional.

Cultura corporativă se va schimba, unora dintre angajați li se va permite să lucreze de acasă, deoarece acest mod este un “avantaj competitiv”.

În plus, băncile și companiile trebuie să le explice propriilor angajați de ce trebuie să se întoarcă într-un birou, de vreme ce și-au făcut treaba de la distanță în mod eficient de mai mult de un an de zile.

“Pandemia a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce privește așteptările oamenilor de la locul de muncă. Dacă o firmă oferă 1,2 milioane de dolari și una oferă 1 milion de dolari, dar cu șansa de a lucra de acasă, flexibilitatea ar putea câștiga”, susține Aleksandar Tomic, profesor asociat pentru strategie, inovație și tehnologie la Woods College of Advancing Studies, Boston.

Ultimele stiri

  • A 12-a arestare în cazul atentatului de la Moscova
  • Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic, vândut cu peste 1 milion de euro
  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Exit mobile version