AcasăAfaceriImpozitarea multinaționalelor va recupera miliarde de euro: cine sunt învinșii și câștigătorii

Impozitarea multinaționalelor va recupera miliarde de euro: cine sunt învinșii și câștigătorii

Economiile mari vor fi principalii câștigători ai reformei fiscale globale în fața pierderii paradisurilor fiscale, cel puțin pe termen scurt.

Cazul nu a fost simplu, dar săptămâna trecută 131 de țări reprezentând 90% din PIB-ul global s-au angajat să impoziteze multinaționalele mai echitabil.

Destinată reducerii concurenței fiscale între state, această reformă, pe agenda miniștrilor țărilor G20 reuniți la  Veneția la sfârșitul acestei săptămâni, va crea câștigători și învinși.

Țările bogate iau grosul

Printre ele, SUA, Germania, Franța – principalele economii sunt țara de origine a unei mari părți a multinaționalelor și, prin urmare, vor recupera o marjă semnificativă din impozitul mondial viitor.

Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OCDE), stabilirea unei cote minime de 15% ar colecta 150 de miliarde de euro pe an în venituri fiscale suplimentare.

Consiliul de analiză economică (CAE), un organism responsabil de consilierea guvernului francez, a calculat că impozitul minim ar aduce, pe termen scurt, aproape 6 miliarde de euro pe an în Franța, 8,3 miliarde în Germania și aproape 15 miliarde în Statele Unite.

Cu toate acestea, negocierile nu au fost încă finalizate pentru o mulțime de scutiri solicitate de multe țări pentru a-și păstra unele dintre avantajele lor fiscale.

Adio paradis fiscal?

După ce și-au construit atractivitatea și veniturile pe baza avantajelor fiscale pe care le acordă companiilor, paradisurile fiscale și alte țări cu o impozitare scăzută , numite modest „hub-uri de investiții” de către OCDE, vor fi pierzătorii reformei.

Barbados, Saint Vincent și Grenadine nu au aderat la acordul încheiat săptămâna trecută la OCDE, chiar dacă majoritatea statelor insulare de acest fel s-au alăturat în cele din urmă, precum Panama, Bermuda sau Insulele Virgine Britanice.

„Au înțeles că nu au capacitatea de a împiedica un acord internațional și acum sunt interesate să fie cooperante. Dar aceste țări care și-au atras  în zeci de ani câștiguri de pe urma politicilor fiscale trebuie să găsească alte mijloace de dezvoltare, spune Farid Toubal, economist la Universitatea Paris Dauphine, citat de Boursorama.

Țări europene precum Irlanda, care au atras Apple și Google cu o impozitare aproape nulă, Elveția, Luxemburg sau Olanda,  vor pierde și ele în viitorul imediat.

„Dincolo de impactul asupra finanțelor publice, este clar că reforma ar putea afecta economiile și ocuparea forței de muncă din aceste țări, mai ales dacă multinaționalele își mută profiturile și investițiile”, subliniază Ricardo Amaro, analist la Oxford Economics.

În 2018, aproximativ o treime din profiturile multinaționalelor americane din Europa erau situate în Olanda, Irlanda și Luxemburg, dar reprezentau doar 5% din cifra lor de afaceri europeană, potrivit AFP.

Totuși, reforma ar putea încuraja aceste state să-și crească nivelul de impozitare pentru a se apropia de rata minimă efectivă, ceea ce le-ar crește veniturile fiscale pe termen lung.

author avatar
Radu Jacotă Redactor