Coca-Cola a pierdut o sumă impresionantă de bani, după ce fotbalistul Cristiano Ronaldo a făcut un gest împotriva companiei la conferința de presă susținută înainte de meciul Ungaria – Portugalia, disputat marți, 15 iunie, la Budapesta.
Starul echipei naționale a Portugaliei a refuzat să țină în fața sa două sticle de Coca-Cola și a îndemnat lumea să bea apă. „Beți apă!”, a fost mesajul jucătorului.
Ronaldo, în război cu Coca-Cola
Gestul lui Cristiano Ronaldo a avut un impact mondial, iar cota de piață a Coca-Cola a scăzut cu patru miliarde de dolari. Cota era de 56,10 dolari înaintea conferinței de presă, iar cu 30 de minute mai târziu acțiunile au scăzut la un minim de 55,22 dolari pe acțiune.
În aceste condiții, Coca-Cola a scăzut la o cotă de piață de 238 miliarde de dolari, de la 242, înregistrând o pierdere de aproximativ 4 miliare de dolari în doar 30 de minute.
Cristiano Ronaldo este cunoscut pentru stilul său de viață sănătos și pentru că are o dietă alimentară foarte strică. A uitat că la început de carieră a fost plătit de Coca Cola să apară în reclame în Asia. Tot atunci, Ronaldo făcea publicitate și pentru producători de junk-food.
Cu ceva ani în urmă, starul internațional era o apariție constantă în reclamele celor doi giganți producători de băuturi răcoritoare Coca-Cola și Pepsi-Cola.
Ronaldo, dublă în primul meci la EURO 2020
Echipa națională a Portugaliei a învins Ungaria în primul meci de la Campionatul European 2020, scor 3-0, pe „Pușkaș Arena”, în fața a peste 60.000 de spectatori. Cristiano Ronaldo a reușit să își treacă numele pe tabela de marcaj de două ori, în minutele 87 și 90+2.
Portughezul, copiat de Paul Pogba
Un gest similar a avut loc, marți seară, la conferința de presă de după meciul Franța-Germania, încheiat 1-0.
Paul Pogba a avut ceva de împărțit cu o sticlă de Heineken, inspirându-se, scrie presa internațională, din gestul făcut de Cristiano Ronaldo la conferința de presă de dinaintea partidei Ungaria-Portugalia.
After #POR captain Cristiano Ronaldo and his Coca Cola removal, #FRA’s Paul Pogba makes sure there’s no Heineken on display 🍺 #EURO2020
— Sacha Pisani (@Sachk0) June 16, 2021