Cauta

Gata cu joaca! 2023, anul supravegherii criptomonedelor

Cei mai puternici supraveghetori financiari din lume vor stabili măsuri ferme de reglementare a industriei criptomonedelor la începutul anului viitor și le vor pune în aplicare rapid, potrivit Financial Stability Board.

În timp ce Uniunea Europeană a creat norme regionale- care nu vor intra în vigoare până în 2024 –  factorii de decizie la nivel mondial au fost criticați pentru că au facilitat un vid de reglementare care a permis unor companii precum FTX să traverseze frontierele cu o supraveghere redusă.

În lunile următoare, FSB intenționează să stabilească un calendar pentru ca autoritățile să pună în aplicare primele sale recomandări privind reglementarea criptomonedelor la nivel mondial, precum și să detalieze domeniile în care factorii de decizie ar putea beneficia de „mai multă claritate” înainte de a elabora norme, ca urmare a problemelor expuse de falimentele recente, cum ar fi FTX și operatorul de criptomonede Terraform Labs, al cărui stablecoin terraUSD s-a prăbușit peste noapte.

Normele globale convenite în cadrul Consiliul de Stabilitate Financiară sunt apoi transpuse în legislație de către politicienii și autoritățile de reglementare naționale.

Dietrich Domanski, secretarul general al FSB(care va fi înlocuit de John Schindler, director în cadrul diviziei de stabilitate financiară a Rezervei Federale a SUA), a subliniat că sectorul criptomonedelor “trebuie să mențină criterii de guvernare sănătoasă, la aceleași standarde ca și băncile”. „Mulți participanți la piața cripto susțin că autoritățile sunt ostile inovației. Aș spune că, până acum, autoritățile au fost destul de conciliante.  Evenimentele recente au întărit recunoașterea faptului că este într-adevăr urgent să se abordeze riscurile”.

Normele de capital bancar de la Basel au fost activitatea politică globală cu cel mai mare impact a FSB, obligând băncile să strângă zeci de miliarde și să implementeze cadre de gestionare a riscurilor mult mai stricte în urma crizei economice din 2007-2008.

Această activitate a fost dirijată de un comitet specializat, cunoscut sub numele de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară. Domanski a declarat  pentru Financial Times că nu ar exclude un comitet similar pentru a impulsiona reglementarea criptomonedelor.

El a apărat bilanțul FSB, subliniind că, atunci când experții au început să analizeze piața în cripto în 2017, evoluția acesteia era neclară și existau “întrebări legitime” cu privire la ceea ce era de reglementat.

Consiliul de Stabilitate Financiară, un organism internațional înființat în 2009 după summitul G20 de la Londra, are sediul în Basel, Elveția, și este găzduit și finanțat de Banca Reglementărilor Internaționale.

Ultimele stiri

  • Creierul și intestinul: cum microbiomul influențează dispoziția și memoria
  • ANOSR anunţă proteste, în toată ţara, în 29 septembrie, faţă de măsurile de austeritate luate în Educaţie
  • Europa, prinsă între Kremlinul revizionist și Casa Albă indiferentă
  • Lumea e scârbită de Antena 3 și fără teosoful paramilitar Călin Georgescu
  • Previziunea unui primar PSD, dacă Grindeanu rămâne la conducerea partidului: „Ne vom duce sub 10%. Nu mai are ce oferi”
  • Călin Georgescu, prima reacție după ce a fost trimis în judecată: Oligarhia globalist-soroșistă recurge la justiție cu scopul înlăturării mele
  • Kremlinul a reacționat la acuzațiile procurorului general al României: „Nu corespund realității”
  • Semnal de la Cotroceni pentru reorganizarea administrativă. Consilier prezidențial: „Nu avem nevoie de atâtea județe și localități”
  • Moment tensionat surprins în imagini. Trump, schimb de replici cu un jurnalist australian. Întrebarea care l-a deranjat pe liderul de la Casa Albă – VIDEO
  • Şedinţă decisivă a Coaliției: Bolojan şi Grindeanu, faţă în faţă/Cele trei mari teme de discuție
  • Exit mobile version