Ford a anunțat unul dintre cele mai mari planuri de investiții din istoria sa în SUA. Producătorul auto promite să cheltuiască 11,4 miliarde de dolari pentru a construi trei fabrici de baterii și o fabrică de camioane, creând 11.000 de locuri de muncă.
Conform planului de afaceri, Ford va construi mașini cu emisii zero, obiectivul fiind ca după 2025 producția anuală de vehicule electrice să treacă de un milion de unități. La fel ca rivalii GM și Stellantis, Ford speră că aproximativ jumătate din mașinile pe care le va vinde până în 2030 vor avea emisii zero, potrivit New York Times.
Ford deschide prima sa uzină auto nouă din SUA din ultimele decenii
Compania va deschide prima uzină nouă din ultimele decenii în SUA și va investi 7 miliarde dolari, iar compania parteneră SK Innovation va construi trei fabrici de baterii pentru mașini electrice, după investiții totale de 4,4 miliarde dolari. Noile fabrici de baterii se vor afla în Tennessee și Kentacky. Uzina de asamblare va fi construită în statul Tennessee, iar uzinele de baterii ale SK Innovation vor fi construite în statul Kentucky (două dintre ele) și Tennessee (una), potrivit BBC.
Ford a crescut deja investițiile în producția de vehicule electrice la uzinele sale din Texas și Michigan. Noile investiții se vor face în parteneriat cu SK Innovation, un producător sud-coreean de baterii.
Ford a descris investiția, despre care a spus că îi va permite să producă peste un milion de vehicule electrice pe an în a doua jumătate a acestui deceniu, ca fiind cea mai mare din istoria sa de 118 ani. Planul va genera 11.000 de noi locuri de muncă.
Ford vrea să rivalizeze cu Tesla
Anunțul este cea mai recentă mișcare de miliarde de dolari a unui producător de automobile pentru a trece rapid la vehicule electrice și a elimina treptat mașinile și camioanele alimentate cu carburant ca parte a efortului global de combatere a schimbărilor climatice. Transportul, în principal mașinile și camioanele, este responsabil pentru aproximativ 30% din emisiile de gaze cu efect de seră din SUA, mai mult decât sectorul energiei electrice.
Producătorii auto consacrați, precum Ford și General Motors, concurează pentru a ajunge la nivelul Tesla, care este pe cale să vândă peste 800.000 de mașini electrice în acest an. Tesla a devenit de departe cel mai valoros producător auto din lume, cu o capitalizare de piață de aproape 800 de miliarde de dolari. Valoarea de piață a Ford este de 56 de miliarde de dolari.