AcasăAfaceriFerrari scoate arma secretă: Purosangue

Ferrari scoate arma secretă: Purosangue

Celebrul producător auto italian pariază pe noul său SUV de înaltă performanță și se așteaptă la profituri mai mari după vânzări record în 2021.

CEO-ul Ferrari, Benedetto Vigna, care a testat noua mașină,  a spus că Purosangue, care va fi lansată în curând, este „uimitoare și va depăși așteptările clienților noștri”. Vigna nu a precizat detaliile tehnice și prețul noului model.

Ferrari a rămas în urma rivalilor pe piața SUV-urilor sportive:  Porsche are deja Cayenne, Lamborghini se mândrește cu Urus, în timp ce Aston Martin a dezvăluit în această săptămână modelul DBX 707.

Compania din Maranello, controlată de familia Agnelli, mizează în acest an pe un profit de 1,70 miliarde de euro, în creștere față de 1,53 miliarde în 2021.

Tot anul trecut, Ferrari a vândut 11.155 mașini, un record, a  înregistrat o marjă de profit operaţional de 35,9%, o cifră de afaceri de 4,271 miliarde de euro, în creştere cu 23,4% comparativ cu 2020 , şi un profit net de 833 milioane de euro, în creştere cu 37% faţă de anul precedent.

Rezultatele sunt consecința “acumulării masive de  bogăție în timpul pandemiei și de creșterea valorilor acțiunilor, cripto și a altor active”, susțin analiștii economici de la CNBC.

Toate regiunile lumii au înregistrat o creștere a vânzărilor Ferrari de două cifre, livrările către regiunea Americilor crescând cu 22%, iar cele către China, Hong Kong și Taiwan aproape dublându-se.

Alături de SUV, Ferrari se pregătește și pentru trecerea la vehiculele electrice: a lansat modelul hibrid V-8 SF90 Stradale, care se vinde cu 520.000 de dolari, iar recent a prezentat  296 GTB cu un motor V6 plug-in.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
906 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger