AcasăAfaceriEvoluția acțiunii Transgaz (TGN) la BVB: performanță remarcabilă în anul 2025

Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) la BVB: performanță remarcabilă în anul 2025

Evoluția acțiunii Transgaz din ultimii ani evidențiază impactul pozitiv al investițiilor inteligente și al unui management orientat către performanță sustenabilă. Creșterea constantă a valorii titlurilor companiei nu reflectă doar rezultate financiare solide, ci și încrederea pieței în rolul strategic al Transgaz pentru securitatea energetică a României și a regiunii.

Pe parcursul ultimelor 12 luni, între septembrie 2024 și septembrie 2025, acțiunea TGN a înregistrat o creștere impresionantă de peste 121%. Această evoluție remarcabilă subliniază atât soliditatea financiară a companiei, cât și importanța sa strategică în sectorul energetic național și regional.

În ceea ce privește capitalizarea bursieră a Transgaz aceasta a  crescut cu aproximativ 121% respectiv cu 5.208 mil. lei (1.009 mil. euro), de la valoarea de 4.286 mil. lei (862 mil. euro) înregistrată în data de 23.09.2024 la valoarea de 9.494 mil. lei (1.871 mil. euro) înregistrată în data de 25.09.2025.

Totodată comparativ cu prețul de tranzacționare al acțiunii TGN din data de 03 mai 2023, data de înregistrare aferentă majorării de capital social prin încorporarea rezervelor acțiunea Transgaz (TGN) a consemnat o evoluție puternic pozitivă pe Bursa de Valori București. Dacă în primăvara anului 2023 acțiunea TGN se tranzacționa la prețul de  22,35 lei/acțiune, la data de 25 septembrie 2025 aceasta a ajuns la prețul de 50,40 lei, ceea ce înseamnă o apreciere de peste 125%. Evoluția spectaculoasă reflectă atât rezultatele financiare solide ale companiei, cât și interesul crescut pentru sectorul energetic strategic.

În perioada 3 mai 2023 și 25 septembrie 2025, capitalizarea bursieră a Transgaz a crescut cu aproximativ 5,28 miliarde lei (1,02 miliarde Euro), ceea ce reprezintă o apreciere de peste 125%. Evoluția capitalizării bursiere a Transgaz din această perioada reflectă o performanță financiară robustă și o încredere crescută a investitorilor în perspectivele companiei.

Pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România, Transgaz derulează, prin Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport pe următorii zece ani, un amplu program investițional menit să alinieze rețeaua națională la cerințele europene privind operarea și siguranța, dar și la standardele în materie de protecție a mediului și reducere a amprentei de carbon.

Strategiile investiționale ale Transgaz, pe termen lung, sunt ghidate de patru direcții fundamentale: profitabilitate, sustenabilitate, reziliență și adaptabilitate la schimbările majore din sectorul energetic. Un sistem de management performant și o guvernanță corporativă solidă, aduc valoare adăugată, transparență și încredere. Rezultatul acestui efort colectiv a adus Transgaz pe poziția a patra în topul Operatorilor de Transport și Sistem de gaze naturale din Uniunea Europeană, după lungimea rețelei operate – o dovadă a profesionalismului și a responsabilității pentru viitor.

author avatar
Andrei Coman
21 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger