Cauta

Electrificare cu miliarde de dolari: cea mai mare investiție din istoria Ford

Ford a dat un puternic impuls tranziției sale electrice, anunțând construirea a patru fabrici în Statele Unite împreună cu partenerul sud-coreean SK Innovation, reprezentând o investiție de 11,4 miliarde de dolari cu 11.000 de locuri de muncă până în 2025.

Ford va injecta în total 7 miliarde de dolari, o parte din cele 30 de miliarde deja anunțate la începutul acestui an. SK Innovation va plăti restul. Aceasta este cea mai mare investiție realizată vreodată în istoria Ford de 118 ani, a precizat compania.

Trei fabrici de baterii vor fi amplasate în statele Kentucky și Tennessee, împreună cu o nouă uzină care va produce vehicule electrice din seria F.

Această investiție susține „obiectivul pe termen lung al companiei de a crea un ecosistem de producție american durabil și de a-și accelera progresul către neutralitatea carbonului  în conformitate cu acordul climatic de la Paris”.

Ford se așteaptă ca până la 50% din volumul global de vânzări să fie complet electric până în 2030, față de 40% estimat încă în primăvară.

„Acesta este un moment de transformare în care Ford va conduce tranziția Americii la vehiculele electrice și va introduce o nouă eră de producție curată, fără emisii de carbon”, a declarat președintele companiei, William Ford.

Anunțul vine pe fondul unei cereri puternice pentru noul  pick-up F-150 Lightning și pentru alte modele electrice precum E-Transit și Mustang Mach-E.

Ford, ca și General Motors, se străduiește să ajungă din urmă cu grupul Tesla, un precursor în această nișă.

Jim Farley, director executiv al Ford, mizează pe vehicule electrice la un “preț rezonabil”, o aluzie la faptul că mașinile Tesla rămân scumpe și inaccesibile familiilor din clasa de mijloc.

Automobilul electric este una din prioritățile președintelui Joe Biden, în planul de investiții în infrastructură al democraților – un trilion de dolari – se prevede construirea unei rețele naționale de 500.000 de stații de încărcare până în 2030.

Ultimele stiri

  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Exit mobile version