Deficitul sare de 9%, datoriile cresc, iar statul se împrumută la dobânzi tot mai mari. România arată astăzi ca un jucător de poker care pariază cu bani împrumutați și speră că ceilalți nu-și dau seama că e falit, dar e prezentată la televizor ca un campion european. Imaginea e grotescă: mortul frumos îmbrăcat la televizor, dar cu buzunarul gol în sicriu.
Ilie Bolojan nu a vrut să joace rolul preotului care ne adoarme cu predici dulci. A spus direct: „Trebuie să ai bani pentru orice pachet de sprijin. Dacă nu ai resurse, promisiunile nu se pot respecta.”
Pachetele de 40 de miliarde doar în România
Cele două pachete de măsuri, evaluate la 40 de miliarde de lei, sunt prezentate drept soluția pentru reducerea deficitului la 7% anul viitor. În realitate, e un plasture pe o hemoragie deschisă.
„Fiecare an aduce costuri mai mari pentru creditele luate. Nu putem continua așa”, a spus Bolojan. Și are dreptate: România seamănă cu un dependent de jocuri de noroc care își face încă un împrumut doar ca să plătească datoria precedent și tot speră că „dă lovitura” data viitoare.
Ajutoare sociale? Balonașe de săpun fără bani reali pentru România
La capitolul sprijin pentru vulnerabili, premierul a fost sec. Nu mai e loc pentru pomeni electorale. „A le promite oamenilor că de pe-o zi pe alta rezolvăm toate problemele îi inducem în eroare”, a subliniat Bolojan cu niște cuvinte de parcă a vorbit Shakespeare.
Deocamdată, singura măsură palpabilă e scutirea pensionarilor cu pensii sub 3.000 de lei de la plata contribuției de sănătate. Restul e fum. În spatele declarațiilor frumoase, statul abia are bani să țină ministerele aprinse și să plătească medicamentele.
Nota de plată mai mare decât dobânda la cămătari
Adevărul crud e simplu: România consumă mai mult decât produce, iar diferența o plătește cu bani împrumutați. Iar acum, nota de plată e mai mare decât dobânda de la cămătari.
Statul român a devenit clientul perfect pentru piețele financiare: mereu disperat, mereu dator, mereu gata să accepte orice condiție, doar ca să-și mai ia o gură de aer.
Ne pregătim pentru ce e mai rău
Discursul lui Ilie Bolojan nu a fost o promisiune, ci o condamnare cu suspendare: România trebuie să taie, să reducă, să strângă cureaua. Nu mai există „totul va fi bine”, există doar „poate mai rezistăm puțin”.