Acum șase luni, când Donald Trump a anunțat un război comercial de o agresivitate fără precedent, companiile și investitorii s-au pregătit pentru recesiune.
Totuși, economia mondială se descurcă bine. A devenit remarcabil de rezistentă la crize, deși tarifele americane se dovedesc mai puțin brutale decât era de așteptat.
Investitorii se așteaptă la un sezon decent al rezultatelor corporative pentru al treilea trimestru al acestui an, după un al doilea trimestru în care profiturile companiilor globale au crescut cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, peste media istorică.
În contrast puternic cu luna aprilie, prețurile acțiunilor sunt în creștere. Indicele MSCI ACWI află la niveluri record, potrivit The Economist.
Unii analiști susțin că inteligența artificială și centrele de date mențin ritmul de creștere, ceea ce ar însemna un dezastru dacă investitorii și-ar pierde interesul pentru tehnologie. Argumentul este cel mai puternic în SUA, unde investițiile în echipamente și software de procesare a informațiilor (IPES) au reprezentat aproximativ 40% din creșterea PIB-ului real în ultimul an. Cu toate acestea, cel puțin două treimi din IPES nu au nicio legătură cu IA.
În afara Americii, există puține dovezi ale unei încetiniri a ocupării forței de muncă. În prima jumătate a anului, celelalte 37 de țări din clubul OCDE au creat 3 milioane de joburi, în conformitate cu norma din perioada imediat anterioară pandemiei Covid. În măsura în care piața muncii din SUA este slabă, factori specifici, precum măsurile severe luate de administrația Trump împotriva imigrației, ar putea fi de vină.
O prăbușire a pieței bursiere provocată de inteligența artificială nu pare un scenariu realist. Dacă incertitudinea ridicată ar fi avut un astfel de efect, ar fi trebuit să se manifeste până acum. Fondurile de capital de risc sunt pe cale să cheltuiască peste 200 de miliarde de dolari pe companii de IA în acest an.
În unele economii avansate, turbulențele au dat un impuls reformelor. Canada își liberalizează piața internă. Germania, de obicei cumpătată, și-a mărit puterea fiscală. Economiile în curs de dezvoltare au dat dovadă de stabilitate. Țările și blocurile economice își diversifică relațiile comerciale.