AcasăAfaceriEconomieCererea slabă și dolarul puternic ieftinesc petrolul

Cererea slabă și dolarul puternic ieftinesc petrolul

Piața țițeiului va continua să scadă în următoarele luni

Prețul petrolului a scăzut ușor joi, pe fondul unui dolar puternic și în timp ce traderii așteptau semne de creștere a cererii pe piața țițeiului.

Brent, referința pentru două treimi din petrolul mondial, se tranzacționa cu 0,35% mai puțin, la 90,28 dolari pe baril, la ora 9.29, ora Emiratelor Arabe Unite. West Texas Intermediate, indicatorul care urmărește țițeiul american, se tranzacționa cu 0,43% mai puțin, la 87,16 dolari pe baril.

Miercuri, Brent-ul s-a stabilit cu 0,62% mai sus, la 90,60 dolari pe baril. WTI a închis în creștere cu 0,98%, la 87,54 dolari pe baril.

„Piața petrolului va fi tensionată în viitorul apropiat, dar în acest moment comercianții din sectorul energetic au nevoie de un nou catalizator sau de vești nu atât de negative privind cererea pentru ca recenta revenire să se extindă”, a declarat Edward Moya, analist senior de piață la Oanda.

Stocurile de țiței din SUA, un indicator al cererii de combustibil, au scăzut cu 5,5 milioane de barili săptămâna trecută, potrivit Institutului American de Petrol.

Prețul petrolului se tranzacționează la maximele ultimelor 10 luni, după ce Arabia Saudită și Rusia au declarat că vor prelungi reducerile de aprovizionare de 1,3 milioane de barili pe zi, în total, până la sfârșitul anului.

Producătorii saudiți  au declarar că reducerile vor fi revizuite lunar, iar ajustările vor fi făcute, dacă este necesar, ca răspuns la “condițiile de piață”.

BMI Research se așteaptă ca producția OPEC+ să crească anul viitor cu o cantitate „relativ moderată” de 367.000 de bpd,  deoarece mulți membri au o capacitate limitată chiar și în condițiile în care reducerile nominale sunt retrase.

Creditorul elvețian UBS prognozează un deficit al pieței de peste 1,5 milioane de bpd în al patrulea trimestru din 2023 și, având în vedere că stocurile de petrol vor continua să scadă în următoarele luni, estimează că Brent-ul va ajunge la 95 de dolari pe baril până la sfârșitul anului.

Un dolar mai puternic cântărește, de asemenea, asupra cotațiilor futures ale petrolului.

The US Dollar Index – o măsură a valorii sale în raport cu un coș ponderat al principalelor valute – a urcat miercuri la un maxim al ultimelor șase luni de 105,03, ca urmare a datelor pozitive din sectorul serviciilor din SUA. În prezent, acesta este în creștere cu 0,04%, la 104,91.

author avatar
Radu Jacotă Redactor