Constructorul auto Renault SA, proprietarul Dacia, s-a chinuit foarte mult să-şi menţină linia de producţie în „priză”. Cum a reuşit? Numai datorită unui împrumut garantat de stat, susţin auditorii francezi.
Un raport al Curţii de Conturi din Franţa, publicat luni, arată în mod detaliat cât de dificilă era situaţia financiară a Renault în prima jumătate a anului 2020, când uzinele şi reprezentanţele auto au fost închise cu prilejul carantinelor introduse din cauza Covid-19.
Renault, puţine maşini vândute în 2020
La final, cele patru miliarde de euro trase de Renault din acel împrumut până la finele lui 2020 „s-au dovedit esenţiale pentru continuarea activităţii grupului”, se arată în raportul Curţii de Conturi din Franţa.
La fel ca şi restul industriei auto, Renault a fost lovit din plin de scăderea semnificativă a vânzărilor de automobile în 2020.
Părintele Dacia, lovit mai tare decât alţii
La fel ca şi restul industriei auto, Renault a fost lovit din plin de scăderea semnificativă a vânzărilor de automobile în 2020.
Însă grupul francez a avut de suferit mai mult decât rivalii Volkswagen AG şi Stellantis NV din cauză că pandemia a venit într-un moment în care tocmai ieşea dintr-o criză managerială provocată de arestarea în 2018 a fostului CEO Carlos Ghosn şi o perioadă de extinderea agresivă a cotei de piaţă.
Vă reamintim: compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Cum îți dai seama că un articol din orice jurnal este plătit de Dacia? Că, de fapt, este un articol reclamă?
Simplu: citești doar finalul. Toate se termină cu frazele „compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 și relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.”
Nimic despre faptul că, în 1999, când Renault a preluat Dacia, ponderea era 51% Renault, 49% Statul Român.
Nimic despre faptul că, în prezent, ponderea este 100% Renault, 0% Statul Român.
Nimic despre faptul că Dacia nu mai este listată direct la bursă, în România, ci, indirect, ca parte a Grupului Renault, în Franța.
Doar un mesaj simplu și „nevinovat”: contribuabilul francez, prin intermediul Statului Francez și al Grupului Renault, marca „românească” Dacia a fost ajutată să supraviețuiască în perioada pandemiei.
Dacia, un gunoi . Eurocamp de 2 stele????O carutza pe roti. Modelul electric are autonomie de…..80 de km!