Cauta

Criza transporturilor: prețuri mari, porturi blocate și marfă puțină

Vasta rețea de porturi, nave de containere și companii de transport este foarte tensionată, iar costurile sunt în creștere. O veste proastă pentru cumpărători.

După peste 18 luni de la pandemie, întreruperea lanțurilor globale de aprovizionare se înrăutățește, laolaltă cu lipsa de produse de consum.

Problemele nerezolvate și apariția variantei Delta înseamnă că firmele și cumpărătorii se vor confrunta cu prețuri mai mari și cu mai puține opțiuni, inclusiv pentru sărbătorile de iarnă.

Potrivit CNN, companii precum Adidas, Crocs și Hasbro avertizează deja despre întreruperi de livrări.

“Presiunile asupra lanțurilor globale de aprovizionare nu s-au diminuat și nu ne așteptăm ca această criză se se termine în curând”, a declarat Bob Biesterfeld, CEO al CH Robinson, una dintre cele mai mari firme de logistică din lume.

Închideri și întârzieri

Cel mai nou obstacol se află în China, unde un terminal de la portul Ningbo-Zhoushan, la sud de Shanghai, a fost închis din 11 august după ce un muncitor din doc a dat rezultate pozitive pentru Covid-19.

Principalele linii internaționale de transport maritim –  inclusiv Maersk , Hapag-Lloyd și CMA CGM – au ajustat programele pentru a evita portul și avertizează clienții cu privire la întârzieri.

Închiderea parțială a celui de-al treilea cel mai aglomerat port de containere din lume perturbă alte porturi din China, extindând lanțurile de aprovizionare care sufereau deja de probleme recente la terminalul Yantian, lipsa de containere în curs, închiderile fabricilor legate de coronavirus în Vietnam și  efectele persistente ale Canalului Suez –  deblocat în aprilie.

Transportatorii maritimi se așteaptă ca criza globală să continue. Aceasta crește masiv costul deplasării mărfurilor și se adaugă la presiunea ascendentă asupra prețurilor de consum.

„În prezent, ne așteptăm ca situația pieței să se relaxeze cel mai devreme în primul trimestru al anului 2022”, spune  Rolf Habben Jansen, director executiv al Hapag-Lloyd.

Costul transportului de mărfuri din China către America de Nord și Europa a continuat să crească în ultimele luni, după valori ridicate la începutul anului, potrivit datelor furnizate de Drewry Shipping din Londra.

Cea mai mare creștere a prețului a fost de-a lungul rutei Shanghai – Rotterdam, costul unui container ajungând în această lună la 13.698 dolari – un salt de 659% față de 2020.

Prețurile de expediere a containerelor pe rutele de la Shanghai la Los Angeles și New York au crescut, de asemenea.

Potrivit companiei Drewry Shipping, congestia porturilor Shanghai și Hong Kong crește și se răspândește în alte părți din Asia, precum și din Europa și America de Nord.

Nu doar porturile sunt sub presiune. Terminalele aeriene primesc cantități din ce în ce mai mari de marfă, pe măsură ce companiile apelează la metode alternative de transport al mărfurilor.

Ultimele stiri

  • Incident înspăimântător! Focuri de armă în Capitală. Un bărbat a tras cu pistolul în direcția unei terase din Sectorul 3
  • Cum explică judecătoarea Scântei decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale: Îmi pare rău că CCR nu a găsit prilejul de a explica oamenilor și poate de a ne cere scuze
  • Percheziții DNA la Primăria Mangalia și la domiciliul edilului
  • Politica și aviația
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 august 2025 – Aveți nevoie să vă reîncărcați bateriile
  • Alege ce citești
  • Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!
  • Ceferiștii ies în stradă: ”Opriți privatizarea companiei!”
  • Chelsea, obligată să vândă de 350 de milioane!
  • Exit mobile version