Intrăm într-o nouă eră, în care concepte precum „sfârșitul istoriei” al lui Francis Fukuyama nu mai sunt relevante.
Toate acestea au fost exprimate destul de elocvent într-un discurs ținut recent la Brookings Institution din Washington DC, de către vicepremierul Canadei, Chrystia Freeland.
Freeland a cerut să se pună capăt presupunerilor conform cărora comerțul liber ar face neapărat țările libere și o abordare mai lucidă a capitalismului global și a diplomației în urma războiului din Ucraina și a sprijinului acordat de China Rusiei.
„Lucrătorii din democrațiile noastre au înțeles de mult timp că un comerț global fără reguli bazate pe valori care să îl guverneze îi face mai săraci și țările mai vulnerabile. Ei știu de mult timp că un astfel de comerț îi îmbogățește pe plutocrați, dar nu și pe oameni.”
Sistemul de globalizare neoliberală a creat în ultima jumătate de secol mai multă bogăție decât oricând înainte. Dar a existat, de asemenea, o creștere uriașă a inegalității în multe țări.
Și există cercetări care arată că entitățile care au beneficiat cel mai mult de pe urma ultimelor decenii de globalizare au fost companiile multinaționale și statul chinez – sau, mai ales, persoanele care le conduc.
Și autocrații s-au descurcat bine, adesea folosind comerțul și schimburile comerciale ca arme în conflictele geopolitice. „Privind retrospectiv”, a declarat Freeland, „este clar că numirea fostului cancelar german Gerhard Schroeder în consiliul de administrație al Rosneft a fost un element la fel de esențial în planificarea de război a lui Putin ca orice exercițiu militar.”
De asemenea, China a restricționat exporturile norvegiene de pește atunci când Premiul Nobel a fost acordat activistului pentru drepturile omului Liu Xiaobo. Exporturile canadiene de carne de porc și au fost interzise atunci când Canada a onorat un tratat de extrădare cu SUA și l-a reținut pe directorul financiar al Huawei.
Și Occidentul este cu siguranță vinovat de propriul său mercantilism istoric și tranzacționalism. Ideea aici este că sistemul actual de globalizare economică nu va dizolva magic diferențele politice.
Ne îndreptăm către o nouă paradigmă post-neoliberală în care noile interese, mai degrabă decât „prețuri mici în fiecare zi”, așa cum spune sloganul retailerului Walmart, devin un considerent mai important în deciziile de politică economică.
Schimbarea va veni cu probleme. Europa este măcinată de o criză energetică și economică fără precedent. În SUA apare o nouă epocă a inflației, care va fi alimentată în parte de sfârșitul înțelegerii „capital ieftin pentru forță de muncă ieftină” dintre China și Occident.
Alianțele comerciale “friend-shoring” devin un club închis, dominat de regulile Americii. Cine rămâne pe afară, va fi nevoit să apeleze la alte înțelegeri cu alte puteri care vor să-și impună la rândul lor dominația comercială.
Monopolurile vor rămâne înrădăcinate. După 30 de ani de creștere, globalizarea se îndreaptă spre fragmentare, iar guvernele par acum să fie mai preocupate de securitate în detrimentul comerțului deschis.
