Este nevoie de acțiune pentru a consolida bunurile comune globale.Am intrat acum într-o a treia epocă în istoria ordinii economice globale postbelice – și numai ordonată nu e.
Prima s-a desfășurat de la sfârșitul anilor 1940 până în anii 1970 și a fost caracterizată de liberalizare, în principal în rândul țărilor cu venituri ridicate, aliate îndeaproape cu SUA în contextul războiului rece.
Începând cu anii 1980 și mai ales după căderea Uniunii Sovietice, forme mai radicale de liberalism economic, cunoscute sub numele de „neoliberalism”, s-au răspândit în întreaga lume, notează Financial Times. Crearea Organizației Mondiale a Comerțului în 1995 și aderarea Chinei în 2001 au fost punctele culminante ale acestei a doua ere.Lumea se îndreaptă în prezent spre o nouă epocă de dezordine mondială, marcată de greșeli interne și fricțiuni globale.
Liberalism sau regionalizare?
Occidentul își concentrează furia asupra concurenților „neloiali”, în special China. În SUA, ideea de concurență strategică cu China a devenit, de asemenea, din ce în ce mai bipartizană, în timp ce China însăși a devenit mai represivă și mai orientată spre interior. Odată cu războiul din Ucraina, aceste diviziuni s-au adâncit.Cum ar putea fi susținută o ordine comercială liberală într-o astfel de lume? „Cu mare dificultate”, este răspunsul.
Lanțurile de aprovizionare au dat dovadă de o lipsă de robustețe și de rezistență. Întreprinderile trebuie să realizeze o mai mare diversificare sau – moartea globalizării? – să-și mute producția pe plan intern.
Pe de altă parte, guvernele au un interes legitim în a stabili dacă economiile lor sunt prea dependente de importurile de la potențiali inamici, cum se întâmplă acum în Europa cu gazul și petrolul rusesc.
O modalitate de a proceda în acest sens este de a construi o listă negativă de produse și activități considerate de interes pentru securitate, exceptându-le de la normele standard de comerț sau de investiții, dar păstrându-le pe acestea din urmă pentru restul.
SUA au recomandat strategia friend-shoring, limitând schimburile comerciale doar cu țările aliate. Alții recomandă blocuri regionale. Ambele planuri vor împărți lumea între “democrații” de piață liberă și națiuni care se aliniază regimurilor autoritare. Ne întoarcem la o lume bipolară.
Regionalizarea comerțului mondial ar fi costisitoare. Mai presus de toate, ar bloca America de Nord și Europa în afara Asiei, cea mai populată și mai dinamică regiune din lume, lăsând-o efectiv în seama Chinei. Această idee este un nonsens economic și strategic.
Susținerea unui sistem comercial deschis va fi imposibilă fără instituții și politici interne mai bune, menite să educe publicul cu privire la costurile protecției și să îi ajute pe toți cei afectați de marile schimbări economice. În absența acestora, un naționalism prost informat este menit să rupă legăturile comerciale, care au adus atâtea beneficii lumii.
Această nouă epocă a lumii creează provocări uriașe. Este posibil – poate chiar probabil – ca sistemul mondial să se spulbere. Într-o astfel de lume, miliarde de oameni își vor pierde speranța unui viitor mai bun. Comerțul mondial este doar un element în acest tablou. Dar unul important. Ideea unui comerț liberal supus unor reguli multilaterale a fost nobilă. Nu trebuie să i se permită să piară.
