Cauta

Cipurile, profit de miliarde pentru Samsung

Gigantul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a estimat o creştere anuală de 53,4% a profitului operaţional în trimestrul doi din acest an, datorită majorării cererii pentru cipuri şi a preţurilor ridicate.

Cel mai mare producător de cipuri de memorie și smartphone-uri din lume se aşteaptă să raporteze pentru perioada aprilie-iunie 2021 un profit operaţional de 12.500 miliarde woni (11 miliarde de dolari), mult peste previziunile analiştilor intervievaţi de Refinitiv, care se aşteptau la 11.300 miliarde woni.

Ar fi cel mai ridicat nivel al profitului operaţional înregistrat înregistrat în trimestrul doi de Samsung din 2018.

De asemenea, compania prognozează vânzări record de 63.000 miliarde woni, în creştere cu 19% faţă de trimestrul doi din 2020, în timp ce analiştii estimau 61.300 miliarde woni.

Samsung continuă să beneficieze de creşterea traficului de internet în perioada pandemiei de coronavirus (COVID-19), care a sporit cererea pentru cipuri de memorie(DRAM) pentru servere şi calculatoare personale, deoarece mai mulţi oameni lucrează de acasă.

Consumatorii au achiziţionat masiv produse electronice de consum, ceea ce a provocat un deficit de semiconductori pe plan global.

Pe plan global, Samsung concurează cu Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC) şi cu grupul american Qualcomm Inc.

Pe de altă parte, livrările de telefoane mobile inteligente Samsung au scăzut la aproximativ 59 milioane de unităţi în perioada aprilie-iunie 2021, de la aproximativ 76 milioane în primul trimestru din acest an, potrivit datelor Shinyoung Investment & Securities.

Ultimele stiri

  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Exit mobile version