Acțiunile companiilor de lux au scăzut brusc în Europa, după ce autoritățile de la Beijing au anunțat un plan de redistribuire a veniturilor mari, cu perspectiva unei creșteri a impozitelor pentru cei mai bogați.
Liderul mondial al industriei, LVMH, a pierdut un procent de 6,02%, cea mai abruptă scădere din ultimele trei luni.
Minus 7,94% și pentru Kering, proprietarul brandului Gucci. De asemenea, acțiunile Hermès, Burberry, Swatch și Richemont au scăzut între 3,79% și 6,42%.
Noile reglementări din China reprezintă o amenințare la adresa acțiunile europene de lux, potrivit analiștilor de la JP Morgan. Într-adevăr, consumatorii chinezi sunt responsabili cu o treime din vânzările globale ale sectorului.
“Recunoaștem că acest lucru reprezintă un risc suplimentar pentru redresarea puternică înregistrată până acum de industria luxului”, a precizat banca americană de investiții.
Miercuri, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut la o reuniune a Comitetului Central pentru Finanţe şi Economie reglementarea şi ajustarea veniturilor ”excesiv de mari şi de iraţionale”.
“Este nevoie de a reglementa veniturile mult prea mari şi de a încuraja persoanele fizice şi companiile să dea mai mult înapoi societăţii”, se arată în textul elaborat de Comitet.
“Impozitele mai mari pentru cei mai bogați consumatori chinezi vor duce inevitabil la o retragere accentuată a marilor companii care domină piața de lux”, spune Luca Solca, economist la firma globală de administrare a activelor Alliance Bernstein.