AcasăAfaceriChina cucerește piața petrolului

China cucerește piața petrolului

Gigantul asiatic investește miliarde de dolari pentru construcția de mega-rafinării și ar putea să inunde regiunea cu exporturi ieftine, în contextul în care cererea pentru combustibili va atinge valoarea maximă peste cinci ani.

Cel puțin patru  astfel de proiecte, cu o capacitate de procesare de aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi, adică mai mult decât toate rafinăriile din Marea Britanie laolaltă, sunt în prezent în construcţie în China. O strategie agresivă, chiar dacă din 2019 şi până în prezent, capacitatea de rafinare a Chinei a crescut cu un milion de barili pe zi, notează Bloomberg. Toate aceste capacităţi vor duce pe piaţă noi produse petroliere şi plastic – grupul China National Petroleum  se aşteaptă ca această cerere să atingă valoarea maximă în 2025.  China va ajunge în poziția de a devenit un și mai mare exportator de țiței, punând în pericol operaţiunile rafinăriilor din Coreea de Sud şi până în Australia şi Europa. “China își permite să cucerească noi cote pe piața mondială pe măsură ce continuă să îşi extindă capacităţile de rafinare în timp ce ritmul de creştere a cererii sale interne încetineşte”, spune Michal Meidan, director la Oxford Institute for Energy Studies.

În prezent China produce mai mult combustibil decât are nevoie, ceea ce înseamnă exporturi de aproape un milion de barili pe zi, adică aproape de volumul exporturilor Coreei de Sud şi Indiei, susţin analiştii de la IHS Markit. Noile mega-rafinării care sunt în prezent în construcţie în zone precum Zhejiang, Jiangsu şi Yantai vor fi orientate spre transformarea petrolului brut în produse petrochimice şi plastic. “Aceasta înseamnă o veste deosebit de proastă pentru rafinăriile din Taiwan şi Coreea de Sud, concepute pentru a satisface piața petrochimică a Chinei”, a declarat Harry Liu, director pentru pieţele petroliere la IHS Markit. Traderii din regiune se aşteaptă ca rafinăriile chineze să exporte combustibili tocmai în Australia, Europa şi chiar SUA.

author avatar
Radu Jacotă
415 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri