AcasăAfaceriCel mai bogat om din lume va plăti impozite de peste 11...

Cel mai bogat om din lume va plăti impozite de peste 11 miliarde de dolari

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a scris pe Twitter că anul acesta va plăti impozite de peste 11 miliarde de dolari. Cifra este aproximativ în concordanță cu un raport al CNBC, care estima  că omul de afaceri a plătit deja 7 miliarde de dolari în taxe și va mai plăti încă 5 miliarde până la 1 ianuarie.

Săptămâna trecută, Elizabeth Warren, senator american din partea Partidului Democrat, a scris(tot pe Twitter) că Musk ar trebui să plătească taxe şi să înceteze „să se considere mai presus de toţi ceilalţi”, după ce a fost desemnat “Persoana anului 2021” de revista  Time și de cotidianul britanic Financial Times.

Musk a răspuns mesajului spunând că „anul acesta va plăti mai multe impozite decât a plătit vreodată orice american”, potrivit Reuters.

Nu e de mirare, având în vedere că este cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată la 335 miliarde de dolari, iar capitalizarea de piaţă a Tesla depăşeşte un trilion de dolari.

Musk nu primește un salariu sau un bonus în numerar pentru funcția sa la  Tesla, ci este compensat prin acordarea de acțiuni. Când are nevoie de bani, îi poate împrumuta folosind acțiunile sale drept garanție.

În ultimele săptămâni, el a vândut acţiuni Tesla în valoare de aproape 14 miliarde de dolari, după ce i-a întrebat pe utilizatorii de Twitter dacă ar trebui să îşi diminueze cu 10% participaţia la producătorul american de automobile electrice. Această vânzare ar implica plata unei cote de impozitare combinate de peste 53%.

La începutul lui noiembrie,  Musk anunţa că va vinde 10% din participaţia sa dacă utilizatorii Twitter sunt de acord cu această idee. Fondatorul şi directorul executiv de la Tesla deţinea la acea dată o combinaţie de 244 milioane de acţiuni, fie prin trustul său, fie prin diferite opţiuni cu acţiuni, echivalentul a aproximativ 23% din capitalul Tesla.

Elon Musk este şi fondatorul şi directorul general la compania de rachete SpaceX, precum şi la start-up-ul Neuralink sau la firma de infrastructură The Boring Company.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
221 afisari
Zenville

Ultimele știri

Veşti bune pentru românii care desfăşoară aceste activităţi profesionale. Ocupaţia lor se va calcula la vechimea în câmpul muncii

Conform unei propuneri legislative recent înregistrată la Senat, pentru care inițiatorii cer adoptarea în procedură de urgență, se prevede egalizarea tratamentului dintre contractul de...

Emmanuel Macron, la un pas să ducă NATO în conflict direct cu Rusia. Preşedintele Franţei a vorbit din nou despre un eventual război

Emmanuel Macron a vorbit despre un eventual război într-un videoclip de campanie electorală. Președintele Franței susține campania pentru alegerile europene a lui Valérie Hayer,...
proger