Cauta

Ce așteaptă europenii de la euro digital

Ce așteaptă europenii de la euro digital - Ziarul National

Cetățenii din zona euro se așteaptă ca această monedă propusă de Banca Centrală Europeană să fie confidențială, sigură și ieftină, potrivit unui studiu publicat de BCE.

“Ceea ce-şi doresc cel mai mult respondenţii de la un euro este confidenţialitatea (43%), securitatea (18%), uşurinţa utilizării în zona euro (11%), absenţa costurilor suplimentare (9%) şi utilizarea offline (8%)”, informează BCE în raportul care prezintă concluziile consultării publice privind euro digital. Banca lucrează la crearea unei forme electronice de numerar care să vină în completarea bancnotelor şi monedelor, în încercarea de a stopa concurenţa din partea criptomonedelor, precum Bitcoin, Diem şi Tether. Un euro digital ar fi mai sigur decât un portofel digital sau un cont deţinut la o bancă comercială, spun analiştii, ceea ce sporeşte temerile că în perioade de criză cetăţenii îşi vor schimba economiile în euro digitali, afectând modelul de afaceri al sectorului financiar. Consultarea BCE arată că jumătate dintre respondenţi sunt în favoarea introducerii unui plafon privind deţinerile de viitoare monedă digitală de către rezidenţii din zona euro sau impunerea de penalizări dacă se depăşeşte un anumit plafon. Două treimi dintre respondenţi consideră că moneda electronică trebuie oferită de intermediari din sectorul privat şi integrată în actualul sistem de plăţi, iar un sfert vor să fie oferită ca “smart card” sau aplicație telefonică, astfel încât să poată fi cheltuită offline. Discuțiile sunt încă într-un stadiu incipient, iar lansarea unui euro digital nu este aşteptată mai devreme de patru-cinci ani. Pe lângă BCE, alte bănci centrale din întreaga lume lucrează, de asemenea, la proiecte similare, China rulând deja programe pilot pentru yuanul digital.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version