Investitorii bogați care mizează pe proprietăți imobiliare de lux ar face cel mai bine dacă și-ar plasa banii în Dubai sau Miami anul viitor.
Într-un clasament 25 al celor mai importante piețe „prime din lume”, Dubai a fost în fruntea listei, cu prețuri care se așteaptă să crească cu 13,5% în 2023, potrivit companiei de consultanță imobiliară Knight Frank.
Miami s-a clasat pe locul al doilea(5%.), urmat de Dublin, Lisabona și Los Angeles, cu creșteri preconizate de 4%.
Cele mai slabe performanțe anul viitor vor fi Seoul și Londra, cu o scădere a prețurilor de 3% în ambele cazuri. New York se situează la mijlocul clasamentului, pe locul 13, cu o creștere a prețurilor de 2%.
Cu toate acestea, chiar și cele mai puternice piețe de lux vor fi afectate, pe măsură ce ratele dobânzilor cresc și economiile încetinesc.
La nivelul celor 25 de orașe, Knight Frank se așteaptă ca prețurile să crească în medie cu 2% în 2023, revizuit în scădere față de 2,7%, cât estima în urmă cu șase luni.
Revizuirea sugerează că cei bogați la nivel mondial, aparent imuni la inflație și la încetinirea creșterii economice, se abțin de la achiziții imobiliare importante sau devin mai exigenți în privința prețului, având în vedere creșterea ratelor dobânzilor.
„Deși piețele prime sunt mai izolate de consecințele creșterii costurilor ipotecare, ele nu sunt imune”, se arată în raport. „Tranziția de la o piață a vânzătorilor la o piață a cumpărătorilor este deja în curs de desfășurare pe majoritatea piețelor rezidențiale de primă clasă.”
În Dubai, prețurile au crescut cu 50% în 2022, astfel că majorările de preț pentru 2023 marchează o încetinire substanțială, chiar dacă orașul a înregistrat o creștere a numărului de rezidenți bogați în ultimul an, determinată în mare parte de rușii care caută un refugiu sigur pentru averile, iahturile și proprietățile lor imobiliare, pe fondul sancțiunilor occidentale legate de războiul din Ucraina.
Miami rămâne, de asemenea, un refugiu popular pentru cei bogați, având în vedere ratele scăzute de impozitare și numărul tot mai mare de firme financiare care își amplasează sediul sau birourile în sudul Floridei.
Singapore este singurul oraș asiatic din top 10 și unul dintre cele patru orașe ale căror previziuni au crescut în ultimele șase luni.
Numerarul va fi rege pe cele 25 de piețe, deoarece cumpărătorii dispuși să plătească în bani lichizi vor fi mai atractivi pentru vânzători, subliniază Knight Frank. “Volatilitatea politică și economică din multe țări va duce la o fugă spre siguranță în domeniul imobiliar, împingând cumpărătorii spre piețele de lux mature și transparente”.