Cauta

Casa în care a locuit şi Mihai Eminescu, în reconstrucţie. Lucrările finanţate de un om de afaceri vor dura minimum un an

casa Mihai Eminescu

Casa în care a locuit şi Mihai Eminescu, în reconstrucţie. Lucrările finanţate de un om de afaceri vor dura minimum un an

Casa din Cernăuţi a prefesorului Aron Pumnul, în care a locuit Mihai Eminescu, de la naşterea căruia se împlinesc vineri 171 de ani, este în reconstrucţie.

Finanţatorul lucrărilor este omul de afaceri George Brăiloiu, care a precizat că renovarea va dura cel puţin un an.

Se ocupă o companie românească de arhitectură şi de construcţii, care are proiectul şi planurile făcute. Proiectul e demarat de mult timp, există, dar nu avea finanţare, şi l-am sponsorizat, am donat aceşti bani, ca persoană fizică.

Despre ce sumă este vorba? Nu vă spun. Eu asigur costurile integrale. Poate suma o să depăşească… Când te apuci să faci o casă, apar tot timpul lucruri neprevăzute. Eu o sumă serioasă. Nu este importantă”, a declarat George Brăiloiu, conform news.ro.

Brăiloiu a mai cumpărat şi manuscrisele lui Emil Cioran

Este un proiect pe care statul român nu a reuşit să îl finanţeze până acum, din cauza formalismului excesiv. Nu critic pe nimeni. Este o iniţiativă privată.

Casa lui Aron Pumnul, profesorul lui Eminescu, mai are puţin şi cade şi avea nevoie de reparaţii capitale. Eu nu vreau să spun ceva rău. E o realitate. Se prăbuşea”, a mai zis Brăiloiu.

Omul de afaceri este cel care a cumpărat, prin compania sa KDF Energy, manuscrisele filosofului Emil Cioran, donate ulterior Bibliotecii Academiei Române.

Ultimele stiri

  • Ion Sterian, reconfirmat în fruntea Transgaz până în 2029
  • CREATIVE MBA primul MBA pentru leadership creativ la Bucharest Business School, școala de afaceri ASE
  • Alege ce citești
  • Destul! Gata! Ajunge! Acesta este cel mai simplu și arzător mesaj al oricărui român de astăzi
  • Economia Americii va purta amprenta lui Trump
  • Un cocktail exploziv: China, UE, SUA
  • Viziunea USR pentru România: nu vei deține nimic și vei fi executat silit!
  • Prăbușire catastrofală a industriei în UE. Sectorul auto, cel mai afectat
  • Guvernul taie o fărâmă din cheltuielile deșănțate. Dispar indemnizațiile unei autorități absolut inutilă
  • Dronele rusești străpung apărarea Ucrainei într-un ritm record
  • Exit mobile version