AcasăAfaceriCalea profitului brandurilor sportive. Adidașii lui Federer, din Vietnam în Elveția

Calea profitului brandurilor sportive. Adidașii lui Federer, din Vietnam în Elveția

Modelul „Roger advantage” este vândut cu 190 de franci elvețieni, de peste zece ori mai mult decât costul său la poarta fabricii din Vietnam

Marjele pantofilor de sport marca On Running, vânduți sub numele de adidași ai lui Roger Federer, au stârnit vâlvă în Elveția după ce o revistă de consum a dezvăluit discrepanța dintre prețul de achiziție în Vietnam și prețul de vânzare în Țara Cantoanelor.

Revista elvețiană Ktipp a publicat o investigație care a examinat registrele vamale pentru aproximativ treizeci de modele și le-a comparat cu prețurile de pe site-ul elvețian al mărcii. Pentru „Roger advantage”, de exemplu, On Running plătește 17,86 franci elvețieni (18,89 euro) de la producătorii din Vietnam.

Acest model este apoi vândut cu 190 de franci, „de peste zece ori mai mult decât costul său la poarta fabricii”, subliniază revista, care notează că marjele mărcii elvețiene sunt chiar mai mari decât cele ale unor concurenți precum Adidas sau Puma.

Foarte populară în rândul sportivilor, On Running a fost introdusă la bursa din New York în 2021 și îi numără printre acționari pe Federer.

Compania – care a avut vânzări de 1,2 miliarde de franci elvețieni în 2022 – produce pantofi sport de înaltă performanță cu tălpi care ar trebui să dea impresia că „aleargă pe nori”, potrivit sloganului.

Marca „nu divulgă și nu comentează informații sensibile din punct de vedere comercial sau confidențiale”, a precizat aceasta într-un e-mail pentru AFP, dar a afirmat că „cifrele publicate în mass-media săptămâna trecută conțineau informații inexacte”.

Ancheta Ktipp a provocat reacții în Elveția. „Un management durabil înseamnă să împarți în mod echitabil fructele creării de valoare. Dacă marja de profit a unei companii de marcă este mult mai mare decât marja fabricilor de încălțăminte, atunci echilibrul nu este corect”, a declarat Oliver Cassen, purtător de cuvânt al Public Eye, un ONG care publică în mod regulat rapoarte privind condițiile de muncă în industria modei și a confecțiilor.

On Running a fost creată în 2010 de campionul elvețian de duatlon Olivier Bernhard, care a lucrat cu un inginer de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich pentru a dezvolta un sistem de amortizare a șocurilor pentru pantofii de alergare.

Fondatorii acestei companii din Zurich l-au contactat pe Roger Federer după ce l-au văzut purtând unul dintre modelele lor și i-au sugerat să investească în afacere.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
1.659 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger