AcasăAfaceriBrandurile de lux n-au treabă cu sancțiunile? Bogătanii ruși cumpără în veselie...

Brandurile de lux n-au treabă cu sancțiunile? Bogătanii ruși cumpără în veselie ceasuri și bijuterii

Occidentul trimite salve de sancțiuni asupra Rusiei, care duc la prăbușirea rublei și țin piețele închise. Dar ponoasele le trag rușii de rând. În schimb, bogații țării se îndreaptă spre bijuterii și ceasuri de lux în încercarea de a păstra valoarea economiilor lor.

Vânzările în magazinele rusești ale Bulgari SpA au crescut în ultimele zile, a declarat directorul executiv al bijutierului italian, după ce răspunsul internațional la invazia Ucrainei a restricționat sever circulația numerarului.

„Pe termen scurt, probabil că ne-a stimulat afacerea”, a spus Jean-Christophe Babin într-un interviu pentru Bloomberg, descriind bijuteriile Bulgari drept o „investiție sigură”.

Are dreptate: chiar dacă diferite companii, de la Apple până la Nike și giganții petrolieri BP, Shell și Exxon Mobil se retrag din Rusia, cele mai mari mărci de lux din Europa continuă să opereze în țară.

Pe lângă Bulgari, deținut de LVMH, bijuteriile Cartier(Richemond) și ceasurile Omega(Swatch Group) sunt disponibile, la fel ca și Rolex-urile. „Suntem acolo pentru poporul rus și nu pentru lumea politică”, a spus Babin. „Operăm în multe țări diferite, care au perioade de incertitudine și tensiuni.”

Numai că poporul rus nu pupă bijuterii Bulgari și ceasuri elvețiene, salariul mediu la Moscova nu trece de 900 de euro și este mult mai mic în regiunile rurale. Există disparități colosale de venituri și bogăție între oligarhii miliardari și oamenii obișnuiți.

Purtătorii de cuvânt ai Richemont, Rolex, Hermes, LVMH și Kering SA au refuzat să comenteze despre operațiunile în Rusia.

Presiunea asupra brandurilor majore este în creștere. Publicația comercială Business of Fashion, susținută de LVMH, a îndemnat comercianții cu amănuntul să închidă magazinele rusești și să nu livreze produse online.

Bulgari, înființată în 1884 de Sotirio Bulgari și cumpărată în 2011 de LVMH, ar putea crește la un moment dat prețurile în Rusia, potrivit CEO-ului. „Dacă rubla își pierde jumătate din valoare, costurile noastre rămân costuri în euro, nu putem pierde bani din ceea ce vindem, așa că va trebui să adaptăm prețurile”, a spus el.

Bulgari plănuiește să-și mențină magazinele deschise și să continue dezvoltarea unui nou hotel la Moscova.

La fel ca aurul, care poate servi drept depozit de valoare și protecție împotriva inflației, ceasurile și bijuteriile de lux pot menține sau chiar crește prețul pe fondul tulburărilor economice cauzate de război și conflicte.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
424 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger